Site oficial dedicat vizitei Papei Francisc la Blaj, lansat de Florii

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin Curia Arhiepiscopiei Majore a lansat duminică, 21 aprilie, de Florii, un site oficial dedicat vizitei Papei Francisc la Blaj, în 2 iunie.

Potrivit unui comunicat al Biroului Arhieparhial de Presă, pagina web, disponibilă la adresa https://papafrancisclablaj.ro/, conține informații utile pentru pelerinii care vor ajunge la Blaj în data de 2 iunie 2019, programul întâlnirilor, comunicatele oficiale și obiectivele religioase și turistice din Orașul Episcopal. De asemenea, o întreagă secțiune este dedicată Episcopilor martiri greco-catolici, care vor fi beatificați de Papa Francisc în cadrul Sfintei Liturghii de pe Câmpia Libertății. Același comunicat face mențiunea că va exista și o pagină creată pe Facebook pentru acest eveniment, „Papa Francisc la Blaj”, care va putea fi accesată direct de pe site.

În 2 iunie, la Blaj, Papa Francisc va beatifica șapte episcopi martiri greco-catolici, români – Valeriu Traian Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hossu -, „uciși pentru credință, sub regimul comunist”.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.