Sistem de semaforizare pus în funcțiune la intersecția străzilor Calea Mănăștur – Oțetului – Calea Moților – Mărginașă

Astăzi, 5 octombrie, a fost pusă în funcțiune instalația de semaforizare de la intersecția străzilor Calea Mănăștur – Oțetului – Calea Moților – Mărginașă. Noua organizare geometrică a intersecției permite și virajului la stânga dinspre Calea Mănăștur spre strada Oțetului. De asemenea, se poate ajunge din cartierul Zorilor în zona Sălii Polivalente BTarena și în cartierul Grigorescu.

Această măsură are drept scop creșterea siguranței tuturor participanților la trafic care circulă prin această intersecție. Municipalitatea roagă conducătorii auto și pietonii să circule cu prudență în zona menționată și să respecte reglementările de circulație.

Lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor se desfășoară pe o suprafață totală de 40.551 mp. În urma finalizării lucrărilor, pe Calea Mănăștur vor fi disponibile 4 benzi de circulație (fiecare cu lățime de 3 m), iar pe strada Mărginașă – în zona intersecției cu Calea Mănăștur – Calea Moților, 3 benzi de circulație. De asemenea, în această intersecție se amenajează o nouă piațetă, loc de relaxare pentru clujeni, unde se amplaseaza mobilier urban modern, spații verzi și se plantează arbori.

Stațiile pentru transportul în comun se modernizează, iar stația Agronomia se relochează.

Pe fiecare stradă inclusă în proiect se amenajează piste de biciclete (pe ambele sensuri de mers). Totodată, prin acest proiect s-a construit un nou pod – cu 2 benzi de circulație pentru autovehicule, piste de biciclete și acces pietonal – peste Canalul Morii, cu o lungime de 13,20 m.

Prin acest proiect municipalitatea vizează, printre altele, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea mobilității urbane.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.