Serbările Palatului Copiilor

Pandemia nu poate pune lacăt bucuriei copiilor, mai ales când e vorba de copii premianți, de copii campioni, de performeri în toate domeniile artei, sportului și nu numai. Așa că… încep serbările de sfârșit de an la Palatul Copiilor din Cluj-Napoca!

„Serbările de anul acesta vor fi puțin diferite de cele organizate anii trecuți, date fiind restricțiile impuse pe perioada pandemiei. Vor fi spectacole ale fiecărui cerc în parte, cu invitați doar părinți și, desigur, cu respectarea normelor sanitare. Nu vor avea loc spectacole ale întregului Palat, deodată, cu sute de persoane, ci fiecare cerc își va organiza propriul spectacol într-un interval de timp pe care l-am fixat și cu pauză între ele, pentru aerisirea sălii” – a declarat, pentru Făclia, directorul Palatului Copiilor, Valentin Cuibus.

„Iarna Copiilor” va începe sâmbătă, 18 decembrie, cu un concurs de tenis, la care vor participa elevii cercului respectiv. Săptămâna viitoare, luni, marți și miercuri, după- amiaza, vor avea loc spectacolele artistice susținute de elevii cercurilor de dans, balet, muzică, gimnastică ritmică etc. Tot săptămâna viitoare, joi, va avea loc un concurs al copiilor și tinerilor de la cercul de karate..

Și tot săptămâna viitoare va fi deschisă o expoziție cu lucrări ale elevilor de la cercurile de creație plastică, sculptură, design, pictură, grafică și foto. Lucrările expuse vor fi prezentate și într-un catalog, pe care Palatul Copiilor l-a editat deja.

Toate evenimentele vor fi filmate, iar filmările vor fi postate pe paginile de socializare ale cercurilor.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut