Şedinţa preoţilor gherleni

La sfîrşit de an, peste tot se fac bilanţuri şi analize. Nu este altfel nici în cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla.

Zilele trecute, preoţii din jurisdicţia Protopopiatului Ortodox Gherla s-au întrunit în obişnuita şedinţă lunară, în biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din localitate. Tradiţionala întîlnire periodică  a debutat cu săvîrşirea acatistului Sfîntului Ierarh Nicolae, iar în cadrul şedinţei, PC părinte protopop Iulian Paul Isip a rostit o prelegere despre sarcinile preoţiei, subliniind faptul că păstorului de suflete i se cere să fie un om al vremii sale, ancorat problemelor bisericii şi integrat în viaţa spirituală a credincioşilor.

Dezbaterile care au urmat s-au axat în mod special pe modul în care se pot desfăşura în parohii activităţile cu tinerii. La finalul întîlnirii au fost prezentate şi dezbătute o seamă de probleme administrative curente.

Zilele trecute, toţi preoţii parohiilor ortodoxe din municipiul Gherla au participat la concertul de colinde prezentat de elevii cursului de canto popular din cadrul secţiei externe Gherla a Şcolii Populare de Arte “Tudor Jarda” Cluj. Astfel de concerte de colinde  din ajunul Crăciunului au loc în această perioadă şi în lăcaşurile de cult din oraş.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.