Şedinţa lunară a preoţilor gherleni

Conform obiceiului, în fiecare lună preoţii din zona municipiului Gherla se întrunesc într-o şedinţă comună, unde discută cele mai arzătoare probleme organizatorice privind activitatea lor cotidiană.

Zilele trecute, Biserica Parohiei Gherla I, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, a găzduit întrunirea pe luna aprilie a preoţilor din cadrul Protopopiatului Ortodox Gherla. Întîlnirea lunară l-a avut ca invitat pe ieromonahul Benedict Vesa, secretar eparhial, care împreună cu preoţii gherleni a slujit Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, în faţa a numeroşi credincioşi  prezenţi în frumosul lăcaş de cult de pe strada Bobîlna. La finalul slujbei, părintele secretar a rostit un cuvînt de învăţătură despre înţelegerea corectă a Tainei Sfintei Cruci, ca mister al credinţei noastre.

În cea de a doua parte a întîlnirii, preacuviosul părinte a ţinut o prelegere, preoţilor prezenţi, despre întoarcerea Bisericii întru ale sale, prin reîncrederea în Dumnezeu şi mijloacele Lui, adică Cuvîntul Evangheliei, Sfînta Euharistie şi duhovnicia. Aşa cum se obişnuieşte lună de lună, la sfîrşitul şedinţei au fost discutate aspectele administrative şi organizatorice, printre care şi evenimentul de sfinţire a bisericii ortodoxe din comuna Sic, sărbătoare ce are loc duminică,17 aprilie.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.