Se cer măsuri pentru diminuarea intervalului de programare a probei practice la examenul auto

Clujenii care doresc să devină șoferi trebuie să aștepte câte trei luni pentru a fi programați la traseul auto pentru obținerea permisului de conducere. Și asta din cauza deficitului de personal, în special al examinatorilor auto, din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj.

Problema a intrat în atenția Autorității Teritoriale de Ordine Publică Cluj, iar la ultima ședință a acestui i-a invitat pe subprefectul județului Cluj, Camelia Sălcudean și pe comisarul șef de poliție Sergiu Iurian, șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj pentru a analiza situația și a identifica unele soluții în acest sens.

Din discuțiile purtate a reieșit faptul că principala cauză care generează vulnerabilități o reprezintă deficitul de personal, în special al examinatorilor auto, fapt care determină apariția perioadelor de timp foarte mari între examinările și reexaminările auto pentru obținerea permisului de șofer. Concret, din cele 12 posturi de examinatori prevăzute în cadrul Serviciului, doar opt sunt ocupate.

„În acest context, precizăm faptul că Municipiul Cluj-Napoca este al doilea centru urban al României, după municipiul București, astfel că acesta este un adevărat magnet pentru populație, datorită veniturilor pe cap de locuitor, a numărului de entități de învățământ superior, precum și a altor avantaje de care beneficiază locuitorii acestui municipiu. Urmare a exploziei demografice, dată și de incubatoarele de afaceri care au generat o adevărată industrie locală de IT, în momentul de față, numărul actual, aflat pe un trend descendent, al lucrătorilor serviciului nu poate face față populației locale aflată într-o permanentă creștere”, a preizat Maria Forna, președintele ATOP Cluj.

În acest context, ATOP Cluj a solicitat prin intermediul unei adrese oficiale, Ministerului Afacerilor Interne, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, să analizeze mai multe propuneri care ar putea să vină în sprijinul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj.

Printre acestea se numără suplimentarea numărului de posturi în vederea eficientizării serviciilor oferite populației și posibilitatea detașărilor de lucrători din alte județe unde există un număr mai mic de solicitări pentru obținerea unui carnet de șofer. De asemenea, se recomandă instituirea unui ghișeu pentru persoane juridice, în ceea ce privește înmatricularea autovehiculelor. Luarea în considerare a măsurii de descentralizare a serviciului de înmatriculări auto la nivelul primăriilor”, mai propune ATOP.

„Sperăm ca aceste propuneri să fie concretizate în perioada următoare, în beneficiul Serviciului Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Cluj și în beneficiul clujenilor”, a transmis ATOP Cluj. .

Aproape 15 mii de candidați la proba practică anul trecut 

Anul trecut, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor(SPCRPCIV) Cluj au fost planificate și au susținut examenul, la proba teoretică, un număr de 17.022 persoane. Dintre aceștia, 7.277 au fost respinși iar 9745 admiși, procentul de promovabilitate fiind de 42,75. La proba practică s-au prezentat un număr de 14.714 candidați. În urma examinării în cadrul traseului auto au fost declarați admiși 4.965 candidați iar 9.749 au fost declarați respinși. Potrivit datelor, procentul final de promovabilitate a fost de 33.74%.

Tot anul trecut, la nivelul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor au fost emise un număr de 35070 permise de conducere, din care 26.097 preschimbări de permise. De asemenea, au fost preschimbate un număr de 1039 permise străine și au fost eliberate la ghișeu, un număr de 980 permise de conducere returnate de Prioripost.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut