Școala Gimnazială Câțcău – O școală mică, dar cu suflete mari

Localitatea Câțcău este atestată documentar din anul 1348, celelalte localități fiind menționate mult mai târziu.

În timpul Revoluției de la 1848, localitatea Câțcău a fost teatrul de război al luptelor dintre oștirile generalului Bern cu armatele imperiale austriece. Cu toate acestea, se consideră că localitatea Câțcău exista anterior anului 1294 (posibil chiar din 1261, după unele surse) și nu doar din 1348, când apare nominalizată în documente.

În anul 1938 satul purta același nume pe care îl are și astăzi – Câțcău (Kachko, în limba maghiară), în decursul timpului numele fiind grafiat în mai multe feluri, în funcție de limba în care era scris și de evoluția ei.

Școala din Câțcău, ca instituție specializată în instruirea și educarea copiilor, și-a început activitatea la sfârșitul veacului al XVIII-lea, însă prima atestare documentară a existenței școlii datează abia din 1811.

Infrastructura educațională

În anul școlar 2019-2020 școala noastră are un număr de 190 de elevi, repartizați pe trei cicluri de învățământ: preșcolar, primar și gimnazial. De asemenea, în școala noastră își desfășoară activitatea 18 cadre didactice.

Misiune, viziune, valori

Școala Gimnazială Câțcău  poate să devină:

  • școala ușilor deschise pentru formarea culturii generale și satisfacerea nevoilor de informare la toți fii comunității locale, în vederea conviețuirii armonioase a acestora;
  • școala care identifică, susține și dezvoltă calitățile și aptitudinile elevilor prin activități în echipă, pentru a fi capabili să-și aleagă viitorul dorit și să se poată adapta dinamicii societății;
  • școala care acceptă rolul de inițiator și susținător al comunității, în vederea păstrării identității naționale, valorificării specificului istoric și perenității tradițiilor și obiceiurilor.

Împreună putem construi o școală deschisă, prietenoasă, tolerantă și democratică, fără discriminări și excluderi, o școală unde copiii sunt valorizați și integrați.

Sloganul școlii, „Educație pentru fiecare, calitate pentru toți”, semnifică faptul că unitatea noastră de învățământ oferă o educație adecvată pentru fiecare copil în parte, în funcție de aptitudinile și aspirațiile fiecăruia, cu precizarea că toate programele educaționale sunt de calitate.

Rezultate și performanțe școlare

Elevii școlii  noastre au participat la o serie de concursuri și olimpiade. Simpozionul interjudețean „Steaua lui Eminescu”, de la Școala Gimnazială „Gheorghe Munteanu”, din Poiana Blenchii, județul Sălaj, a prins viață prin activitățile dedicate aniversării marelui nostru poet național de către unii elevi și anumite cadre didactice.

Și elevi ai Școlii Gimnaziale Câțcău, însoțiți de d-na prof. ciclul primar Chelaru Călina și d-na prof. de lb. și literatura română Lungu Iulia, atât la concursul de recitări, cât și la cel de creație plastică au obținut diverse premii.

Premii la secțiunea recitări: Ungur Abel, cl. a II-a (mențiune); Căprar Larisa, cl. a IV-a (premiul III); Boldor Alexandru, cl. a V-a (mențiune); Lucas Hășmășan, cl. a VI-a (premiul II).

Premii creație plastică: Mînzat Claudiu, cl. a IV-a; Dragan Gabriel, cl. a IV-a; Indrecan Iustina, cl. a IV-a; Maria Denisa, cl. a V-a; Baias Tudor, cl. a VIII-a; Botca Sebastian, cl. a VI-a .

Elevul Șerban Emanuel din clasa a V-a (coordonat de prof. Vaida Mitruța Maria) a obținut cel mai mare punctaj la Olimpiada Satelor, faza județeană, desfășurată la Cluj-Napoca în data de 7 martie 2020.

Echipa de handbal-fete a Școlii Gimnaziale Câțcău a participat, în data de 6.11.2019, la Olimpiada Gimnaziilor Handbal, din localitatea Unguraș, unde au obținut locul al III-lea.

Activități educative extrașcolare reprezentative

Alături de activitățile didiactice și extracurriculare, în școala noastră se desfășoară și activități extrașcolare, care contribuie la dezvoltarea  competențelor socio-emoționale ale elevilor.

Activitățile de voluntariat implementate au urmărit cultivarea spiritului civic prin implicarea elevilor în proiecte de acțiune comunitară. Dintre aceste activități amintim „Lets s do it, Romania!”, desfășurată în data de 21 septembrie 2019. La această activitate au participat elevii și profesorii claselor primare.

Un grup de elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale Câțcău au participat, în data de 9 iunie 2019, la o activitate deosebită, numită „Din suflet pentru suflet”. Scopul acestei acțiuni a fost oferirea de mici daruri copiilor și bătrânilor din centrele de îngrijire aparținând Mănăstirii Dumbrava.

O activitate care a avut ca scop dezoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor a fost „Ziua Recoltei”, desfășurată în data de 4 octombrie 2019.

Sărbătorită pe 14 noiembrie la nivel mondial începând cu anul 1999, (Geographic Information Systems) GIS Day a devenit o adevărată sărbătoare a geografiei contemporane. Inițiată în Statele Unite de către National Geographic Society și Association of American Geographers (AAG), alături de Environmental Research Systems Institute (ESRI), GIS Day a fost marcată prin activități de tip treasure hunt (hărți digitale online) și la Școala Gimnazială Câțcău.

În data de 31 mai 2019 a fost sărbătorită la Școala Gimnazială Câțcău „Ziua Internațională a Copilului”, prin organizarea unor workshopuri menite să dezvolte creativitatea elevilor.

Personalități de succes

Mai mulți „fii ai satului” și-au început călătoria spre calea respectabilității profesionale la Școala Gimnzială Câțcău. Dintre aceștia, amintim:

Ioan Drocaș: S-a născut în 16 noiembrie 1947, în familia Ioan și Letiția Drocaș. A studiat în Câțcău (școala generală), Dej (liceele „Andrei Mureșanu” și „Alesandru Papiu Ilarian”) și Cluj-Napoca (Institutul Politehnic, Facultatea de mecanică, secția mecanică-agricolă și Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Științe Economice), unde a obținut licența în mecanică (1971) și științe economice (1977).

În 1995 a obținut titlul de doctor în științe mecanice, cu lucrarea având tema „Cercetări privind îmbunătățirea constructiv-funcțională a organelor de tip rariță pentru executat biloane, în cultura cartofului”;

Berde Iuliana Maria: S-a născut în 5 februarie 1889, în familia preotului reformat Berde Șandor, om de aleasă cultură, colaborator cu articole și poezii la presa maghiară din Dej, apoi la cea din Aiud, unde a funcționat ca profesor.

A făcut parte din „Gruparea Erdely Helikon”, cenaclul de poeți și prozatori de diferite tendințe. În 1933 înființează, împreună cu Bord Oszkar, Károly Sandor, Olász Lajos și Tabéry Géza, o asociație a scriitorilor care a funcționat până în 1937.

Director
Prof. Mihaela Elena HANGO

Articole din aceeasi categorie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *