Sărbătoare armenească la Gherla

Tradiționala sărbătoare anuală a comunității armenești din municipiul Gherla a fost marcată sâmbătă, 2 iulie, în cadrul unei întâlniri prietenești ce a avut loc la Grădina de vară din parc.

Evenimentul a fost onorat de prezența ambasadorului Armeniei la București, Sergey Minasyan, care chiar la începutul momentului sărbătoresc s-a adresat în limba armeană celor peste 150 de creștini și invitați, scoțând în evidență rolul și importanța fostului Armenopolis în dezvoltarea socială și economică a urbei de pe Someș. A urmat  cuvântul de salut al președintelui sucursalei Transilvania de Nord a Uniunii Armenilor din România, Ioan Esztegár, care a urat bun venit tuturor oaspeților sosiți cu acest prilej la Gherla.

Au fost prezenți la marea sărbătoare a armenilor din Gherla oaspeți din București,  Cluj-Napoca, Baia Mare, Constanța, Timișoara, Dumbrăveni, Târgu Ocna și din alte localități din țară, unde există sucursale UAR. Au participat la acest mare eveniment și câțiva gherleni stabiliți la Budapesta. Pe platoul din fața Grădinii de vară, Ansamblul „Hayakaghak”, condus de Erika Esztegár, a susținut un  bogat program  artistic, cei 16 tineri prezentând publicului cinci dansuri armenești specifice comunității locale. Tot ei, înainte cu o zi, adică vineri după amiază, s-au urcat și pe scena manifestării culturale clujene „Curtea Armenească”, unde gherleanca Ermone Zabel Martaian a vernisat o expoziție personală.

Manifestările de la Gherla s-au încheiat cu o masă comună, unde s-au depănat amintiri și impresii frumoase legate de aceste tradiții armenești, un adevărat schimb de experiență între comunitățile de această etnie din țara noastră.

Marea sărbătoare armenească s-a bucurat și de prezența primarului municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan și al viceprimarului Paul Măhălean. În dimineața zilei de sâmbătă ambasadorul Armeniei la București,  Sergey Minasyan a fost primit la sediul Primăriei Municipiului Gherla de primarul Ovidiu Drăgan.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut