Șantaj la Huedin de peste 100.000 de euro

O femeie din Timișoara și un bărbat din Reșița au fost puși de Tribunalul Cluj sub control judiciar într-un dosar de șantaj instrumentat de procurorii Parchetului Judecătoriei Huedin. Un alt bărbat cercetat în aceeași cauză urmează să fie adus din străinătate pentru a se lua și față de el o măsură preventivă.

Parchetul Tribunalului Cluj a anunțat că mai multe persoane, care au dobândit ulterior calitatea de inculpați, au determinat două persoane vătămate să le remită suma de 119.000 euro în baza unor acțiuni în privința cărora există suspiciunea rezonabilă că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj. „Urmare acestei sesizări, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj. În continuare, față de persoanele identificate, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj”, a transmis Parchetul Tribunalului Cluj. Autorii sunt Adrian Ciurariu, cu domiciliul în străinătate, Lucian Bella Canaloș din Reșița și Herzog Dinarică, cu domiciliul în Timișoara.

În cursul zilei de 19.03.2024, față de cei trei s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, fiind formulată la Judecătoria Huedin o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Huedin a respins propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin și a dispus față de Lucian Bella Canaloș și Herzog Dinarică măsura preventivă a controlului judiciar. Măsura controlului judiciar a fost menținută de către Tribunalul Cluj, în urma contestației formulate. „În prezenta cauză s-au dispus și măsuri asiguratorii în vederea reparării prejudiciului ce se presupune că a fost produs prin săvârșirea infracțiunii, părțile având posibilitatea de a le contesta. Măsurile asiguratorii au ca obiect bunuri în valoare de aproximativ 72.500 euro”, au arătat procurorii.

Cât privește Adrian Ciurariu, din datele prezentate de anchetatori reiese că urmează să fie citat în străinătate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut