S-au pus în vânzare bilete la returul CFR Cluj – Steaua Roșie

Biletele pentru meciul retur din play-off-ul UEFA Europa League din data de 26 august 2021, ora 21:30, au fost puse în vânzare online, pe https://bit.ly/3giySdL. Tichetele achiziționate online pot fi scanate la porți și de pe telefonul mobil! Abonații pentru sezonul 2021-22 vor avea intrare gratuită la meci pe baza cardului de abonat! Copiii sub 18 ani vor avea acces gratuit la meci în Tribuna 1, Tribuna 2, Peluza 1 (sector 25) și sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale necesare (conform ultimului protocol din 13 august 2021)!Joi, în ziua meciului, începând cu ora 14, suporterii vor avea posibilitatea testării COVID-19, chiar la stadion. Testarea rapidă antigen costă 20 lei și va fi efectuată la ambulanța amplasată în zona Tribunei II. Cel mai ieftin bilet costă 15 lei, iar cel mai scump este 85 de lei. Conform ultimului protocol în vigoare, spectatorii peste 18 ani care vor veni să susțină echipa trebuie să aibă asupra lor, la intrarea în incinta Stadionului „Dr. Constantin Rădulescu”, dovada vaccinării anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare – e acceptat și Certificatul de Vaccinare European prezentat pe telefonul mobil) sau rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore), în format fizic (listate – doar în cazul testelor RT-PCR sau antigen, adeverința de vaccinare poate fi prezentată și pe telefonul mobil). De asemenea, conform noului protocol întocmit de Federația Română de Fotbal, vor avea acces și spectatorii care prezintă dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-CoV-2. Vă reamintim că meciul tur dintre Steaua Roșie Belgrad și CFR Cluj s-a încheiat cu victoria categorică a sârbilor, scor 4-0, ceea ce face foarte dificilă misiunea campioanei României în retur. În eventualitatea foarte probabilă a eliminării din Liga Europa, CFR Cluj își va continua aventura europeană în Conference League.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut