S-a semnat acordul cadru pentru lucrările de întreţinere pe timp de vară şi serviciile de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj

Consiliul Judeţean Cluj a semnat acordul cadru pentru lucrările de întreţinere pe timp de vară şi serviciile de deszăpezire a drumurilor judeţene din judeţul Cluj în perioada 7 aprilie 2015 – 6 aprilie 2018.

În urma procedurii de licitaţie deschisă, cu faza finală de licitaţie electronică, au fost declaraţi următorii cîştigători: SC Diferit, care va presta servicii de întreţinere şi deszăpezire în Lotul I, zona Huedin şi cea de munte. Pentru loturile II şi III în care sînt incluse drumurile din restul judeţului ofertantul declarat cîştigător este Asocierea Drumuri şi Poduri Judeţene Cluj SA şi Societatea de Construcţii Napoca SA. Vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Vakar Istvan susţine că lucrările care vor fi realizate în cadrul acestui contract vor crea cadrul unei dezvoltări economice mai accelerate a judeţului Cluj.

„Semnarea acestui acord reprezintă un pas extrem de important în direcţia asigurării normalităţii, respectiv pentru crearea unui cadru propice de dezvoltare economică a întregului judeţ. În contextul în care menţinerea şi dezvoltarea oricărei afaceri, promovarea turismului dar şi a tuturor celorlalte sectoare economice presupun în mod necesar drumuri de calitate, asigurînd întreţinerea acestora la un nivel optim pentru circulaţie, contribuim, cu certitudine, la o mai accelerată dezvoltare economică a judeţului. Totodată, mă bucură faptul că am reuşit să ne respectăm promisiunile şi am făcut ceea ce am asumat, acordînd sprijinul şi atenţia cuvenită acestui domeniu – infrastructura rutieră, cu toate beneficiile ce vor decurge de aici pentru mediul de afaceri şi pentru locuitorii judeţului” a declarat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, d-nul Vakar Istvan.

La rîndul său, vicepreşedinte Horaţiu Cătărig, responsabil pentru coordonarea acestui domeniu de activitate, susţine că aceste acord reprezintă un plus pentru investiţiile ce urmează să fie atrase în judeţ.

„Acest acord cadru pentru lucrările de întreţinere şi de deszăpezire a drumurilor judeţene reprezintă un mare pas înainte inclusiv prin abordarea multianuală pe care am folosit-o, aceste lucrări fiind atribuite pe o perioadă de trei ani. Cu certitudine, acest acord reprezintă un plus pentru investiţiile pe care dorim să le atragem în judeţ şi, indiscutabil, pentru calitatea vieţii tuturor clujenilor. Ceea ce trebuie însă reafirmat e faptul că, în paralel cu aceste lucrări de întreţinere continuă cele de asfaltare prin turnarea de covor asfaltic, menţinîndu-ne obiectivul asumat pentru acest an, cel de asfaltare a cca. 120 de km de drumuri judeţene”, precizează vicepreşedintele Horaţiu Cătărig.

În baza acordului cadru, firmele cîştigătoare vor îndeplini activităţile de întreţinere a părţii carosabile, întreţinerea comună a tuturor drumurilor, întreţinerea curentă a podurilor şi podeţelor, aplicarea de tratamente bituminoase, turnarea de covoare asfaltice şi straturi de bază stabilizate cu lianţi, măsuri şi activităţi menite să asigure siguranţa circulaţiei, întreţinerea periodică a podurilor şi podeţelor, pregătirea drumurilor pentru sezonul de iarnă, aprovizionarea cu materiale pentru combaterea lunecuşului, deszăpezirea manuală şi mecanizată a drumurilor judeţene şi, nu în ultimul rînd, elaborarea şi transmiterea periodică de informări privind starea drumurilor.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.