S-a dat startul la șantierul centurii metropolitane de la Cluj-Napoca

După ce sâmbăta trecută s-a luat prima lopată de pământ la Spitalul regional de Urgență, vineri, 24 mai, s-a deschis șantierul tronsonului I al Centurii metropolitane a municipiului Cluj-Napoca în prezența reprezentanților autorităților locale și guvernamentale, precum și a constructorului. Și aici ceremonia de începere a lucrărilor a fost marcată tot prin luarea unei lopeți de pământ în prezența reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Investițiilor în Infrastructură dar și a numeroși politicieni.

Lucrările au început deja pe raza comunei Florești, între km 483+280 și km 483+655, în zona terenului unde urmează să fie construit Spitalul Regional de Urgență Cluj.

Proiectul acestei Centuri Metropolitane (Drumul Transregio Feleac) este implementat în baza unui protocol încheiat între CNAIR, municipiul Cluj-Napoca, comuna Gilău, comuna Florești și comuna Apahida.

Proiectul în valoare de 112,14 milioane de lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Prin lucrările de modernizare, un sector al DN1 va fi extins la 3 benzi pe sens între km 481+500 și km 483+655 (2,155 km), iar una dintre aceste benzi va fi destinată exclusiv transportului public de persoane și vehiculelor speciale (poliție, salvare, pompieri).

Vor fi construite totodată o serie de poduri și pasaje pe traseul Centurii Metropolitane Cluj-Napoca.

Prezent la eveniment, primarul Emil Boc, a explicat că cele șase benzi de pe tronsonul I al Centurii vor permite introducerea transportului public dedicat pe ruta Cluj-Napoca Florești. Pot să vă spun că în fiecare zi sunt 290 de curse de transport public pe ruta Cluj-Napoca Florești care se realizează cu 38 de autobuze și 15 curse pentru elevi. Începând cu anul viitor toate aceste curse vor fi acoperite de banda pentru autobuze, ceea ce va duce la decongestionarea traficului. De asemenea, prin acest lucru lumea va avea un motiv în plus să utilizeze transportul în comun pentru că nu va mai sta în trafic”, a spus Boc. Edilul a precizat că accesul la Spitalul Regional de Urgență va fi realizat pentru că în zonă se va amenaja un pasaj suprateran cu 58 de metri care va asigura continuitatea traficului spre Gilău iar pe sub pasaj va fi o girație care să permită accesul la spital.

De asemenea, vor fi piste de biciclete pentru a încuraja printr-o modalitate alternativă orice putem pentru a avea transport alternativ la mașină”, a punctat Emil Boc.

El a mai menționat că finanțarea de 1,2 miliarde de euro pentru întreg proiectul Centurii Metropolitane provin de la UE iar alocarea s-a făcut după ce o delegație de la Comisia Europeană a venit la Florești pentru a se convinge că tronsonul de drum Cluj-Florești este cel mai aglomerat din România și că trebuie inclus în Masterplanul de transport.

Primarul Bogdan Pivariu a menționat că proiectul centurii metropolitane are o importanță crucială pentru zona Clujului.

La rândul său, viceprimarul Dan Tarcea a arătat că centura metropolitană reprezintă încă un pas pentru dezvoltarea comunității clujene și a mobilității din zonă.

 

Directorul General al Companiei Naționale de Administrare a Investițiilor în Infrastructură, Cristian Pistol a spus că tronsonul I al Centurii metropolitane este foarte important pentru că va asigura pe o infrastructură modernă de trei benzi legătura dintre Cluj-Napoca și Florești.

El a mai anunțat că pasajul de traversare a căii ferate de la Jucu are deja desemnat câștigătorul pentru realizarea lucrărilor iar dacă nu vor fi contestații se va trece la execuția lucrării. Totodată, Pistol a arătat că în perioada următoare se vor definitiva indicatorii tehnico-economici la pasajul de la Baciu, legătura cu DN 1 F. Șeful CNAIR a mai spus că în prezent drumul de legătură de la Tureni este realizat în proporție de peste 30 la sută. „Toate aceste investiții sunt necesare pentru conectarea României și consider că orice investiției în infrastructura rutieră nu poate să aducă decât să aducă un factor de multiplicare în economie”, a spus Cristian Pistol.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut