Rugăciunea, dialogul cu Dumnezeu

Rugăciunea este una dintre acele propuneri care se află frecvent pe lista noastră de lucruri pe care trebuie să le facem mai mult, sau mai des și mai bine. Frecvent, în îndrumarea spirituală, oamenii încearcă să înțeleagă cum se poate îmbunătăți viața de rugăciune. și în acele ocazii fac apel la o realitate extrem de practică.

Noi împărtășim lucrurile, care sunt adesea foarte personale, cu prietenii noștri. Însă avem unele dificultăți pentru a face acest lucru cu Isus. Totuși, în Evanghelia după Sfântul Ioan (Io 15,15) Isus ne consideră prieteni. „V-am numit pe voi prieteni”, spune Isus, „pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl vi le-am făcut cunoscute” (Io 15,15). Prietenii împărtășesc tot ce se întâmplă în viața lor. Iar pentru că Isus este Prietenul nostru, precum și Domnul și Mântuitorul nostru, rugăciunea noastră va fi mereu alimentată de această prietenie. Atunci când permitem adevărurilor de credință să iasă la suprafață în mintea noastră, când medităm frecvent asupra lor și le îmbrățișăm în inimile noastre, Isus ne umple inima de recunoștință față de Dumnezeu. O recunoștință care se va exprima într-o rugăciune personală spontană. Acest dialog al iubirii, spre deosebire de timpul în care ne rugăm în mod formal este nestructurat și spontan. S-ar putea să avem impresia că dacă nu spunem rugăciuni pe care le-am învățat, și doar vorbim cu Dumnezeu, atunci nu ne rugăm. Totuși, vorbind cu propriile cuvinte cu Dumnezeu, în timpul acelui dialog exprimăm rugăciunea celui care trăiește în prezența lui Dumnezeu, care Îl găsește pe Dumnezeu în toate lucrurile și în toate situațiile. Acest dialog al iubirii este conversația noastră personală cu Cristos și cu cât ne angajăm mai mult în ea, cu atât ea va deveni mai frecventă.

Dumnezeu vrea ca noi să trăim în dialog cu El, dar nu numai atunci când ne spunem rugăciunile, ci Dumnezeu este prezent în orice moment și în orice loc. De aceea, El este alături de noi atunci când mergem la supermarket să facem cumpărăturile și atunci când stăm în genunchi și ne spunem rugăciunile. Dumnezeu nu este absent în nici o împrejurare din viața noastră. Dacă am conștientiza acest mare adevăr probabil ne-am trăi altfel viața. Pe măsură ce devenim conștienți de prezența lui Dumnezeu în lucrurile și realitățile din viața noastră de fiecare zi, ne angajăm în acest dialog de iubire și prietenie cu Cristos. Astfel îl găsim pe Dumnezeu în toate realitățile vieții și trăim o spiritualitate în care relația cu Dumnezeu se vede inclusiv în familie, în relația cu prietenii, chiar și cu cei care nu ne sunt prieteni.

Fiecare dintre noi are capacitatea de a contempla. Putem privi cu uimire lucruri frumoase, putem fi profund mișcați de bucuria sau de durerea umană, putem fi liniștiți sau tăcuți în prezența celor dragi, putem să ne bucurăm atunci când suntem în adorație. Prin fiecare din aceste emoții experimentăm prezența lui Dumnezeu. Este ușor să spunem că noi credem în misterul prezenței Sfintei Treimi în inimile noastre, dar nu este la fel de ușor să permitem ca acest adevăr să influențeze modul în care trăim și ne raportăm la ceilalți. Avem nevoie de o redeșteptare spirituală în fiecare zi. Atât de des trupurile noastre sunt treze, în parte, la tot felul de activități, dar spiritul continuă să fie adormit, inconștient la acea viață dumnezeiască care este în interior. Toate acestea, în ciuda faptului că Dumnezeu este prezent, iubindu-ne, susținându-ne și invitându-ne la o viață de comuniune cu Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt.

Dialogul cu cuvântul lui Dumnezeu este un dialog care afirmă viața. Vorbind despre acest dialog, Papa Benedict al XVI-lea a scris: «Noi am fost creați în cuvânt și trăim în cuvânt». Nu ne putem înțelege pe noi înșine decât dacă suntem deschiși la acest dialog cu Dumnezeu, Cel care ne-a creat, locuiește în inimile noastre și ne încurajează să ajungem la potențialul nostru deplin: sfințenia vieții. Dumnezeu vrea ca noi să ajungem la sfințenia vieții prin harul Său, să creștem în sfințenie colaborând cu harul și nu să ajungem la sfințenie în propriile noastre eforturi. Sfântul Pavel a spus: «Rugați-vă tot timpul, pentru aceasta fiți vigilenți și statornici în rugăciune». Trăim într-o lume în care fiecare dintre noi este ocupat, însă chiar și atunci când suntem ocupați cu multe lucruri, inimile noastre pot să fie concentrate asupra lui Dumnezeu.

Să ne amintim că Isus a spus: «Căutați, mai întâi, Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea se vor adăuga vouă» (Mt 6, 33). În cazul în care avem acel impuls al inimii, vom descoperi că suntem angajați într-un dialog interior de dragoste și prietenie cu Isus în momente neașteptate, vom deveni mai conștienți de prezența lui Dumnezeu. Cu cât recunoaștem mai des prezența Sa alături de noi în timpul zilei, cu atât vom experimenta mai mult dialogul spontan în inimile noastre, fără a renunța la rugăciunile pe care le spunem în alte momente ale zilei. Sfântul Alfons Maria de Liguori era un om practic, și, de aceea, încerca ca pe parcursul zilei să-și mențină atenția la prezența lui Dumnezeu. Așa că s-a folosit de un ceas și l-a pus să sune din 15 în 15 minute, ca să-i aducă aminte că Dumnezeu este prezent în viața lui.

Când auzea soneria, încerca să trăiască mai intens acel moment înălțându-și gândul spre Dumnezeu. Pe măsură ce înaintăm în Postul Mare este util ca și noi să avem una sau două «alarme spirituale» pe parcursul zilei. Acest lucru ne va fi de mare ajutor în timp ce încercăm să trăim, în fiecare zi, prezența lui Dumnezeu. Și întrucât rugăciunea este legătura noastră spirituală cu Domnul, cu cât mai mult respirăm acest «oxigen» spiritual, cu atât mai intimă va fi comuniunea noastră cu Dumnezeu iar dialogul nostru de iubire și prietenie cu Domnul va deveni mai frecvent și mai profund.

Pr. Vasile TOFANĂ

Vicar general

al Eparhiei de Cluj-Gherla