România schimbă investitorii străini ca pe şosete

    „Intrăm într-o altă epocă istorică, intrăm în alte vremuri”, a declarat premierul Emil Boc la Cluj, ca şi cînd ar fi vrut să spună că unii investitori oricum nu mai sînt la modă – aşa că mai bine că au plecat -, prin urmare îi vom schimba cu alţii mai în vogă.
Deşi recunoaşte că situaţia economică existentă pe plan mondial afectează România – oferind, în acest sens, exemplul Nokia -, premierul Emil Boc dă de înţeles că în tot răul este şi un bine. Vor veni alţi investitori, de parcă aceia trăiesc în altă lume şi nu sînt afectaţi de criza economică. „Eu mă uit la partea plină a paharului, care sper să se concretizeze în lunile următoare… Sîntem în discuţii avansate cu mai mulţi investitori în România… mulţi şi în multe domenii”, a declarat premierul Emil Boc sîmbătă, la Cluj-Napoca, refuzînd să confirme o eventuală investiţie Bosh sau să dea alte exemple de negocieri – greu de crezut că se vor concretiza. „Mă voi pronunţa şi voi spune nume  atunci cînd avem negocierea încheiată. Prin confidenţialitatea pe care o păstrez vreau să mă asigur că investiţiile vin în România şi inclusiv în Cluj”, şi-a motivat Boc tăcerea, venită la doar cîteva minute după ce recunoştea că situaţia economică mondială va afecta şi România. „În general ce se întîmplă în Europa şi în lume ne afectează pentru anul viitor. Am spus-o chiar din iunie, cînd am observat o încetinire a ritmului exporturilor şi a comenzilor noi în industrie. Ce se întîmplă în Europa şi în lume ne afectează, Nokia este o consecinţă a acestei evoluţii şi căutăm să minimizăm cît putem de mult efectul acesta, să atragem noi investitori şi să ne dezvoltăm investiţiile existente astfel încît creşterea economică să nu mai fie afectată”, şi-a arătat Boc optimismul nejustificat.
Admitem totuşi că optimismul premierului ar putea avea o motivaţie, ţinînd cont de faptul că, se pare că şi-ar fi descoperit o nouă vocaţie – aceea de atragere de investitori. Păcat că nu şi-a descoperit-o mai devreme, cît a fost primar al Clujului – perioadă în care nu a reuşit să atragă nici un investitor străin, deşi a încercat să-şi atribuie asemenea merite -, sau în cei trei ani de cînd este premier al României. „Acum trebuie să punem accent major şi total pe ce înseamnă fiecare loc de muncă din România. De aceea am decis să iau în coordonare directă Centrul de susţinere a investiţiilor străine – tocmai ca să monitorizez săptămînal şi să mă întîlnesc cu oamenii de acolo şi cu autorităţi locale, să văd unde sînt blocaje şi să încerc să le rezolv. Acum mă voi ocupa cu prioritate de ceea ce înseamnă susţinerea tuturor investiţiilor străine sau autohtone în România – fie că sînt capacităţi existente care îşi măresc producţia (?! -tocmai vorbea premierul de scăderea ritmului exporturilor şi a comenzilor noi în industrie), fie că e vorba de atragerea de noi  investitori”, a explicat primul ministru care sînt noile sale preocupări. Din păcate, Emil Boc pare destul de neîncrezător în capacităţile sale de a-şi îndeplini noile deziderate, ţinînd cont de îngrijorarea declarată: „Orice investiţie care pleacă sau care ar putea pleca din România mă îngrijorează. Eu sper să fie puţine situaţii de acest fel în viitor, deşi nu le exclud. Am spus-o: competiţia globală e cea care ne afecează şi pe noi. Dar, sper ca în paralel cu aceste lucruri care s-au întîmplat, să putem anunţa şi sosirea altor investitori în România şi în Cluj. Intrăm într-o altă epocă istorică, intrăm în alte vremuri….Pentru unii, cum este Nokia, piaţa de muncă (din România – n.r.) a devenit mai scumpă. Pentru alţii încă sîntem atractivi”, îşi susţine premierul României, din nou, optimismul.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.