Revolta avocaților clujeni. Se ia în calcul suspendarea serviciilor de asistență judiciară

Baroul Cluj dezaprobă vehement propunerile de măsuri fiscale prin care Guvernul tinde să impună profesiilor liberale plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat. Avocații spun că Executivul ignoră „cu desăvârşire” contraargumentele aduse de corpul profesional în cadrul dialogului instituţional purtat după apariţia proiectului de Ordonanţă pentru modificare şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar fiscale.

„Majorarea consistentă a C.A.S.S. va avea un impact economic deosebit de grav asupra tuturor membrilor corpului profesional, de natură să aducă perturbări esenţiale în activitatea de apărare a drepturilor şi libertăţilor, exercitată de avocaţi. Măsurile fiscale preconizate reprezintă modificări nejustificate şi împovărătoare, chiar dacă regimul fiscal aplicabil profesiei nu este nici în prezent unul preferenţial sau lipsit de neajunsuri.

Decis să apere cu fermitate drepturile si interesele celor peste 1300 de membri ai săi, Baroul Cluj solicită imperativ Guvernului să nu adopte proiectul de act normativ care ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaţilor în raport cu alte categorii de contribuabili.

Totodată, Baroul Cluj informează prin prezentul comunicat atât Guvernul, instanţele de judecată şi parchetele, cât şi opinia publică despre decizia de neclintit de a uza de toate demersurile şi remediile legale împotriva supraimpozitării nejustificate a avocaţilor, fără a exclude acţiuni de protest”, se arată într-un comunicat al avocaților clujeni.
Baroul Cluj precizează că s-a decis în cadrul Consiliului Baroului convocarea pentru data de 21.08.2023 şi, în caz de neîntrunire a cvorumului, pentru data de 28.08.2023, a unei Adunări Generale extraordinare a avocaţilor din Baroul Cluj, în format exclusiv online în vederea pregătirii unei prime forme de protest.

„Adunarea generală extraordinară va decide dacă este de acord ca, la momentul la care vor intra în vigoare modificările Codului fiscal care vor prevedea, pentru avocaţi, plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat, Consiliul Baroului Cluj să decidă suspendarea totală a activităţii serviciilor de asistenţă judiciară de la nivelul judeţului Cluj, prin refuzul de a mai desemna, pentru toate situaţiile de asistenţă juridică obligatorie, avocaţi înscrişi în Registrul de Asistenţă Judiciară”, a precizat Baroul Cluj.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut