Reabilitările de străzi și „grija Primăriei” pentru confortul clujenilor

Printr-un comunicat de presă remis, marți, 9 august, ziarului Făclia, Primăria Municipiului Cluj-Napoca anunța că, „începând cu data de 10.08.2022 vor fi demarate lucrări de modernizare pe străzile Bolyai Janos și Iuliu Maniu”, în cadrul proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”.

În același document era menționat că, atât pe strada Iuliu Maniu, cât și pe strada Bolyai Janos „circulația auto va fi restricționată, fiind permis doar accesul riveranilor”.

Trecând peste faptul că astfel de lucrări nu se anunță de pe o zi pe alta, că atunci când se face un astfel de anunț, fiind vorba de străzi centrale foarte circulate (mai ales Iuliu Maniu), spui și ce anume lucrări se fac și cât durează aceste lucrări, riveranii s-au liniștit aflând că vor avea acces, în continuare, pe strada pentru care au plătit abonament de parcare. Numai că „liniștea” a durat până miercuri după amiază, când și-au găsit mașinile „îngrădite”, iar pe parbriz o „informare”, din partea Primăriei, semnată și ștampilată, prin care li se spune că, începând cu data de 11.08.2022 „vor demara lucrările” (ce lucrări nu se specifică!) pe str. Iuliu Maniu și că, „pentru o mai bună execuție a lucrărilor”, sunt rugați să „elibereze amplasamentul de mașini”.

Scuzele pentru „disconfortul creat” și mulțumirile „pentru înțelegere” nu sunt însă în măsură să lămurească proprietarii de mașini, cu abonamente de parcare de riverani plătite, unde anume își vor parca mașinile pe perioada lucrărilor, ca să nu fie amendați de… Poliția Primăriei. Pentru că simplul acces, pe stradă, nu le folosește la nimic.

Poate că măcar în ultimul moment Primăria, căreia îi pasă atât de tare de confortul cetățenilor, va binevoi să lămurească ce n-a lămurit la timpul cuvenit: ce presupun aceste „lucrări de modernizare” pe str. Iuliu Maniu, cât vor dura aceste lucrări și unde anume oferă riveranilor, care și-au plătit locuri de parcare pe respectiva stradă, alte locuri în care să-și poată parca mașinile. Altfel, scuzele pentru disconfort nu sunt altceva decât… penibile aruncături din pix

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut