PSD Cluj critică modul în care CJ Cluj administrează unul dintre cele mai importante drumuri de munte


Social democraţii clujeni acuză conducerea Consiliului Judeţean Cluj de faptul că a abandonat un drum extrem de important pentru zona de munte, DJ 107M Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba.
PSD susţine că din cauza stării în care se află acest tronson de drum maşinile clujenilor din aceste localităţi se strică în fiecare zi.
Liderul social democraţilor clujeni susţine că deşi în urmă cu doi ani conducerea CJ Cluj anunţa lucrări de reparaţii şi întreţinere pe o lungime de 42 de km între Vlaha şi limita cu judeţul Alba, în prezent drumul este praf. „Cultul personalităţii lui Alin Tişe nu cunoaşte limite. Se laudă şi dacă astupă o groapă mai mare dintr-un drum judeţean. În 2016, Alin Tişe anunţa cu surle şi trâmbiţe că ‘lucrări de întreţinere curentă şi periodică a unor drumuri judeţene aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Cluj nr. 180 din 22 iulie 2016, pe drumul judeţean DJ 107M Luna de Sus (DN1) – Vlaha – Săvădisla – Săcel – Băişoara – Iara – Buru – limită cu judeţul Alba sunt în plină desfăşurare lucrări de întreţinere şi reparaţii pe un tronson cu o lungime totală de 42 de kilometri‘.
Realitatea arată altceva, că drumul este praf, la fel ca şi promisiunile şi laudele domnului Tişe. La fel de penibilă este şi lauda de vineri, în care anunţă faraonic ‘lucrări de marcaje rutiere în lungime de peste 18 kilometri pe drumul judeţean DJ 107R Băişoara – staţiunea Muntele Baişorii‘, în timp ce locuitorii din Săvădisla, Iara, Băişoara, şi Muntele Băişorii sunt zilnic disperaţi de starea execrabilă a DJ 107M din care pleacă DJ 107R.
Până la urmă stăm şi ne întrebăm cu toţii: Ori Tişe este cinic şi comunică orice pentru că nu-i pasă, ori este stăpânit complet de cultul personalităţii şi speră să-şi cârpească mandatul de preşedinte cu anunţuri de reabilitări pe hârtie” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.