Propunerea PNL, USR şi UDMR pentru premier

PNL, USR şi UDMR au hotărât să-l propună pe europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier, considerând că reprezintă o soluţie pentru România în aşa fel încât să se poată ajunge printr-un dialog la un acord care să permită instalarea unui Guvern în perioada următoare, a declarat, vineri, preşedintele PNL, Ilie Bolojan.

„Vreau să mulţumesc colegilor care reprezintă astăzi USR şi UDMR pentru că, în baza discuţiilor pe care le-am avut în aceste zile, am hotărât să îl susţinem pe domnul Siegfried Mureşan ca propunere de premier. Este o propunere care se bazează pe experienţa dânsului în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor europene, a bugetelor mari de investiţii, este un om profesionist, un om care a dovedit în aceşti ani că este ataşat valorilor europene şi credem că pentru actuala perioadă este o soluţie pentru România; propunerea noastră vine să ofere soluţii în aşa fel încât să se poată ajunge printr-un dialog la un acord care să ne permită instalarea unui Guvern în perioada următoare. Partidul Naţional Liberal a încheiat acum câteva minute o şedinţă a Biroului Permanent Naţional în care a votat sprijinul pentru domnul Mureşan”, a afirmat Bolojan, la sediul PNL.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.