Proiect: Scumpirea rovinietelor pentru transportul de marfă

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă de peste 3,5 tone, valabile pentru o zi, ar putea creşte la 12 euro, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Transporturilor.

„Aşa cum reiese din alin. (2) al art. 10 a al Directivei 1999/62/CE de aplicare a taxelor la vehiculele grele de transport marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri, coroborat cu data publicării Comunicării, 18.02.2014, tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 01 martie 2014. Modificările constau în majorarea tarifului zilnic la 12 euro, netranspus nici până în prezent, şi recalcularea tarifelor pentru celelalte perioade de valabilitate. În prezent, din cauza netranspunerii tarifului zilnic de 12 euro, există riscul deschiderii procedurii de infrigement împotriva României”, afirmă Ministerul Transporturilor, citat de Agerpres.
În prezent, tarifele pentru rovinietele de o zi sunt de 4 euro, la vehiculele de transport marfă cu MTMA (masa totală maximă autoriată – n.r.) peste 3,5 tone şi sub sau egală cu 7,5 tone, de 7 euro pentru cele peste 7,5 tone dar sub 12 tone, de 9 euro pentru cele cu MTMA peste sau egală cu 12 tone, cu maximum 3 axe, şi de 11 euro pentru cele cu maximum 4 axe.
Rovinieta valabilă 7 zile ar urma să crească la 30 de euro, de la 16 euro, la vehiculele cu MTMA peste 3,5 tone şi sub sau egală cu 7,5 tone, la 33 euro de la 28 euro, la vehiculelor preste 7,5 tone dar sub 12 tone, la 60 de euro de la 55 de euro, pentru vehiculele cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu maximum 4 axe. Tariful pentru 30 de zile creşte la 60 euro, de la 56 euro, la vehiculele cu MTMA peste 3,5 tone şi sub sau egală cu 7,5 tone, şi la 66 euro de la 56 euro pentru pentru cele peste 7,5 tone dar sub 12 tone. Rovinieta valabilă 90 de zile creşte la 171 euro, de la 160 euro pentru vehiculele cu MTMA peste 3,5 tone şi sub sau egală cu 7,5 tone, şi la 188 euro de la 160 euro pentru cele peste 7,5 tone dar sub 12 tone. Tariful valabil un an se majorează la 660 euro de la 560 euro pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone dar mai mici de 12 tone.
Rovinieta pentru o zi la vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune şi maximum 23 de locuri pe scaune ar urma să crească la 4 euro, de la 2 euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.