Proiect privind pensiile speciale ale parlamentarilor în acord cu observaţiile CCR

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a anunţat luni că a depus la Parlament un proiect de lege privind abrogarea dispoziţiilor capitolului XI din Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, prevederi referitoare la pensiile speciale, în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale.
Capitolul XI din Legea 96/206 se referă la condiţiile în care deputaţii şi senatorii primesc indemnizaţia pentru limita de vârstă. „Este un proiect simplu, care ţine cont de recomandările CCR şi în care practic abrogăm, aşa cum ne cere Curtea, capitolul XI – indemnizaţia pentru limita de vârstă – şi articolele 49 şi 50 din statutul senatorilor şi deputaţilor. Proiectul nostru de lege cuprinde toate observaţiile emise de CCR pe acest subiect. Din punctul nostru de vedere, nu vor mai avea motiv să respingă sau să declare neconstituţional un proiect de lege care este făcut în baza solicitărilor celor de la CCR”, a declarat Roman la Parlament.
El a arătat că speră ca propunerea legislativă să fie adoptată în regim de urgenţă, „pentru că partidele mari din Parlament, cel puţin declarativ, au spus că vor susţine orice proiect pentru eliminarea pensiilor senatorilor şi deputaţilor”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.