Prof. univ. dr. Şerban RĂDULESCU: Sănătatea şi educaţia sînt primordiale pentru existenţa unei naţiuni

Nu exisă operaţii uşoare; există doar operaţii pe care trebuie să le rezolvi cu profesionalism, cu grijă şi cu omenie – spune, în interviul acordat ziarului Făclia, şeful Secţiei clinice Chirurgie Vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, prof. univ. dr. Şerban RĂDULESCU. Adăugînd că, în operaţie, sentimentele, chirurgul trebuie să şi le reprime. „Un chirurg este o fiinţă sentimentală, este un om bun, însă în momentul în care intră în operaţie, tot ce ţine de sentiment trebuie reprimat. În operaţie, chirurgul trebuie să fie lucid. Trebuie să fie clar, în mintea lui, şi trebuie să ştie exact ce are de făcut, cum trebuie să opereze, în aşa fel încît viaţa pacientului să fie salvată” – spune prof. dr Şerban Rădulescu.

– Cum descrieţi sau cum caracterizaţi, în momentul de faţă, Secţia clinică Chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj?

– Dacă-mi permiteţi, aş vrea să încep cu un foarte scurt istoric. Clinica de Chirurgie vasculară îşi începe istoria, la Cluj, din anii ’70, cînd profesorul Eugen Cosma pune bazele unei chirurgii care se adresează vaselor, adică arterelor, venelor, limfaticelor. De atunci, chirurgia vasculară s-a tot dezvoltat. A fost un colectiv foarte puternic, în acea vreme, condus de prof. Eugen Cosma, pe care-mi permit să-l numesc părintele chirurgiei vasculare clujene. Echipa sa era o echipă foarte puternică şi foarte bună, care a dezvoltat apoi o serie de tineri, care au crescut, la rîndul lor, şi au mers pe acelaşi drum al dezvoltării chirurgiei vasculare. Lucru cu care noi, colectivul nostru, ne mîndrim.

În prezent, secţia are 25 de paturi şi este deservită de cinci medici (incluzîndu-mă aici şi pe mine), dintre care doi medici primari şi trei medici specialişti, toţi tineri (în afară de mine!), pînă-n 40 de ani.

Noi ne desfăşurăm activitatea, în momentul de faţă, pe un etaj al clădirii în care funcţionează şi Secţia clinică Chirurgie generală II, împreună avem şi blocul operator, împreună avem şi Terapia Intensivă, în condiţii, însă, care nu permit, de acum încolo, o dezvoltare, la nivel european, a ceea ce înseamnă chirurgia vasculară. Mai pe scurt spus, ne desfăşurăm activitatea în condiţii care nu se dau speranţa unei dezvoltări a chirurgiei vasculare la parametri europeni.

– Adică? Ce nu este… în ordine?

– Nu avem o sală de operaţie propice unei chirurgii endovasculare, care se practică în mod curent în Vestul Europei, ceea ce este un impediment atît pentru pacienţii noştri, din România, cît şi pentru noi, ca şi medici care mergem la congresele internaţionale şi unde foarte rar se mai discută despre chirurgia clasică pe care noi o practicăm în continuare, e adevărat, la un nivel foarte ridicat, aici, în clinica de la Cluj. Tinerii cu care lucrez, colaboratorii mei au fost la diferite manifestări în străinătate, la diferite schimburi de experienţă, şi cu foarte multă uşurinţă ar putea să preia aceste procedee chirurgicale moderne. Din păcate însă, nu avem condiţii.

– Ce boli se operează în Secţia clinică Chirurgie vasculară a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj?

– Secţia de Chirurgie vasculară operează boli vasculare, şi anume bolile arterelor – deci bolile vaselor care duc sîngele de la inimă la periferie, bolile venelor – adică bolile vaselor care duc sîngele de la periferie către inimă, şi limfaticele – o reţea de vase care duc limfa tot de la periferie către centru. Aceasta este patologia căreia noi ne adresăm. În ce priveşte arterele, fac precizarea că noi abordăm arterele de la nivelul aortei subdiafragmatice în jos.

– Care sînt cele mai frecvente probleme cu care pacienţii se adresează Secţiei clinice Chirurgie vasculară?

– Patologia vasculară înseamnă în special patologia arterială şi patologie venoasă. Patologia arterială este reprezentată în primul rînd de arteriopatiile cronice obliterante ale membrelor inferioare, arteriopatiile aterosclerotice. Boala este gravă, prin consecinţele ei, pentru că se poate ajunge chiar la amputaţie, dacă nu se intervine în timp ultil. În ceea ce priveşte patologia venoasă, cele mai frecvente cazuri sînt varicele membrului inferior, operaţiile pentru varice avînd, în clinica noastră, o tradiţie veche, dinainte de anii ’70. În ceea ce priveşte abordul chirurgical al limfaticelor, acesta nu este foarte frecvent, tratamentul fiind mai ales nonchirurgical.

– Dintre operaţiile care se fac aici, care sînt cele mai dificile, mai complicate?

– Orice intervenţie chirurgicală este dificilă, pentru că noi ne-am învăţat să vorbim nu de operaţie, ci de omul bolnav care suferă operaţia. Or, pentru acest om, orice operaţie este cea mai importantă şi cea mai dificilă, şi încercăm, în consecinţă, să gîndim şi noi la fel.

Nu exisă operaţii uşoare; există doar operaţii pe care trebuie să le rezolvi cu profesionalism, cu grijă şi cu omenie. Sigur, gradul lor de dificultate este, însă, diferit. Abordul arterial este, într-adevăr, o problemă, deoarece chirurgia arterială este o chirurgie grea, este o chirurgie cu posibile eşecuri, cu eşecuri şi cu eşecuri vizibile, pentru că, să ajungi la amputaţie, este un handicap pe care omul, pacientul, îl resimte.

– Se fac multe amputaţii, într-un an? Amputaţii, începînd de la un simplu deget.

– Foarte multe, de la un simplu deget. Cum spuneam, patologia este diversă, iar în arteriopatiile de care aminteam intră şi cele diabetice, unde vascularizaţia este în principal deficitară la nivel distal, iar aceasta poate să ducă la amputaţii de degete, la amputaţii la anumite niveluri ale piciorului, ajungîndu-se pînă la amputaţii majore, de coapsă. Aceste lucruri se fac în clinica noastră, pentru că sînt o consecinţă a unei afecţiuni vasculare. Însă, dacă vorbim strict de amputaţii, acestea nu sînt operaţii vasculare; sînt operaţii care sînt obligatorii în urma unor afecţiuni vasculare şi care se pot face şi în alte servicii chirurgicale, de chirurgie generală.

– Sînt, cred, operaţii pe care nu vi le doriţi…

– Vă închipuiţi că nici unui chirurg nu-i face plăcere să amputeze o coapsă! Eu nu am operaţii despre care să spun că nu-mi plac, însă nu pot să spun că este o bucurie pentru mine să amputez un membru, oricare ar fi acesta.

– Cum vă duceţi acasă după ce, totuşi, a trebuit să faceţi şi asta? După ce aţi amputat… o coapsă, să zicem?

– Sentimentele, chirurgul trebuie să şi le reprime. Un chirurg este o fiinţă sentimentală, este un om bun, însă în momentul în care intră în operaţie, tot ce ţine de sentiment trebuie reprimat. În operaţie, chirurgul trebuie să fie lucid. Trebuie să fie clar, în mintea lui, şi trebuie să ştie exact ce are de făcut, cum trebuie să opereze, în aşa fel încît viaţa pacientului să fie salvată. Tot ce avem noi înaintea noastră este salvarea vieţii bolnavului. Sigur, costurile sînt uneori destul de mari, pentru salvarea unei vieţi, apropo de amputaţie. De multe ori eşti obligat să amputezi un membru la nivelul coapsei pentru a salva viaţa bolnavului. Şi atunci, poţi să pui, dar nu pui!, în balanţă, dacă să-i salvezi viaţa amputîndu-i membrul sau să-l laşi să moară cu membrul întreg. Răspunsul e clar în mintea noastră, adică evident că trebuie să salvăm viaţa bolnavului. Şi atunci, în faţa acestui deziderat, este clar că sentimentele nu trebuie să existe.

– De unde vin pacienţii dvs, mai bine zis pacienţii secţiei?

– Din toate regiunile ţării şi din toate structurile societăţii. Pentru noi, bolnavul este bolnav indiferent dacă este din Cluj sau din vîrful muntelui; bolnavul este bolnav indiferent dacă este milionar sau este sărac. El este un OM care vine la noi, medicii, ca să se vindece, iar noi sîntem aici ca să îi salvăm viaţa.

– Există operaţii de care v-aţi ferit sau vă feriţi?

– Nu, pentru că n-ai cum să te fereşti. Bolnavul trebuie operat pentru a se vindeca şi tu, chirurgul, trebuie să rezolvi acest lucru. Evident că în momentul în care învăţam chirurgie eram speriat, poate, de o intervenţie mare, dar îi aveam pe maeştrii mei lîngă mine, care îmi dădeau siguranţă. Experienţa se cîştigă în timp.

– Mai există teamă, înainte de operaţie?

– Dacă există teamă, nu e bine. Există însă o preocupare, în faţa fiecărei operaţii, de a găsi cele mai bune soluţii pentru rezolvarea cazului.

– Spuneaţi că, în condiţiile în care vă desfăşuraţi acum activitatea, nu vedeţi şanse de dezvoltare pentru chirurgia vasculară clujeană. Unde se situează, în prezent, chirurgia vasculară clujeană comparativ cu cea din Vest?

– Chirurgia clujeană, dar aş putea spune la fel de bine chirurgia românească, vasculară, este destul de departe de ceea ce se întîmplă în Europa. Revin la ceea ce spuneam înainte, şi anume că, în prezent, chirurgia endovasculară este o chirurgie care se practică aproape de rutină, în Vest. La noi, însă, chirurgia endovasculară se practică sporadic, în unele centre, dacă se poate şi dacă există dotări pentru aşa ceva. Este, încă, un domeniu pe care nu-l stăpînim, iar distanţa la care am rămas de celelalte ţări ale Europei va creşte cu timpul dacă nu realizăm că trebuie să ne dezvoltăm şi pe această direcţie.

– Cine ar trebui să intervină, aici?

– Lucrurile acestea depind de conducerea ministerului, în primul rînd, de politica pe care ar trebui să o ducă ministerul în dezvoltarea sistemului sanitar. Vedeţi, discutăm de ani buni de Spitalul Regional de Urgenţă Cluj, care este o necesitate stringentă. Înfiinţarea unui spital de urgenţă monobloc, dotat, ar însemna imediat şi o relansare a ceea ce înseamnă chirurgia vasculară, şi spun chirurgia vasculară pentru că asta mă interesează.

– Despre Spitalul Regional de Urgenţă discută toată lumea, însă de întîmplat, în bine, nu pare să se întîmple nimic. Poate, dacă oamenii ar ieşi în stradă…

– Eu nu sînt adeptul manifestărilor de stradă, însă conştientizarea factorilor de răspundere trebuie făcută. Adică, trebuie să se înţeleagă că sănătatea şi educaţia sînt primordiale pentru existenţa unei naţiuni. Aici nu cred că există loc de discuţii!

… În condiţiile pe care le avem noi, în secţia noastră, nu se poate face chirurgie endovasculară. Dotarea nu este una foarte sofisticată, dar este necesară.

– Şi atunci, pentru… ce sînt pregătiţi rezidenţii dvs? Adică, ce vor face ei dacă, la terminarea rezidenţiatului, vor ajunge într-o clinică în care, între timp, s-au introdus şi se practică şi tehnicile moderne?

– Noi avem rezidenţi de chirurgie vasculară care învaţă chirurgia clasică. Eu încerc şi pe aceştia să-i ajut, dacă se poate să meargă în străinătate, la diverse congrese, şi să vadă cum se discută la momentul acesta în specialitatea noastră. Problema însă este şi mai complexă, pentru că în momentul în care ei termină rezidenţiatul, trebuie să aibă un loc de muncă. Evident, nu toţi vor putea rămîne în Cluj, unde se face o chirurgie vasculară, e adevărat, clasică, performantă, şi vor merge într-un spital judeţean în care nu vor avea condiţii aproape deloc, sau chiar deloc, pentru a profesa.

– Am aflat că se intenţionează reorganizarea Secţiei Chirurgie vasculară a SCJU Cluj. Ce presupune această reorganizare?

– Noua direcţiune a spitalului încearcă să eficientizeze tot ce înseamnă activitate medicală în cadrul SCJU. Nu este uşor, pentru că este un spital foarte mare, ca număr de paturi, şi întins pe o suprafaţă foarte mare, fiind în sistem pavilionar. Din punct de vedere economic, dar şi medical, trebuie făcute nişte reforme.

În ce priveşte Secţia de Chirurgie vasculară, aceasta intră, din toamnă, şi în rezolvarea cazurilor de urgenţă, lucru care pînă acum nu se făcea în clinica noastră. Va exista o echipă de gardă a secţiei noastre, care va participa la rezolvarea cazurilor de politraumă, a cazurilor care ţin de specialitatea noastră. De la 1 octombrie sperăm să avem o linie de gardă de urgenţă strict pe urgenţele vasculare periferice. Este un lucru foarte bun şi în interesul şi al rezidenţilor care vor fi în echipa aceasta de urgenţă. Va fi o linie de gardă specială, cu chemare de la domiciliu, a doctorilor, în primă fază, lucru care trebuie însă acceptat, dacă vrem să înaintăm.

– Este dotată corespunzător, pentru serviciile pe care acum le faceţi, secţia de Chirurgie vasculară?

– Noi am încercat, prin forţe proprii, să dotăm, cît se poate, măcar sala de operaţie, cu o masă de operaţie radio-transparentă, cu o lampă scialitică performantă, cu nişte monitoare, am reuşit să facem rost de un Eco Doppler, dar, sigur, condiţiile pe care noi ni le dorim sînt condiţii de bloc operator, sînt condiţii de desfăşurare normală a unei activităţi de chirurgie vasculară. Bineînţeles, avem nevoie şi de personal…

– Este adevărat că, din motive de lipsă de personal, veţi închide secţia, din 15 august?

– Da, este adevărat. Din 15 august, două săptămîni secţia se va închide, din lipsă de personal. Este vară, lumea pleacă în concediu, dar lipsa de personal nu este o problemă care ţine neapărat de perioada concediilor.

– Prof. dr. Mironiuc spunea, în urmă cu trei săptămîni, că la patru mese de operaţie au rămas trei asistente instrumentare.

– Acum au rămas două, de aceea trebuie să închidem secţia. Urgenţele le vom face mai departe, o să avem o linie de gardă, care rămîne şi în această perioadă, dar ceilalţi bolnavi, bolnavii cronici, vor fi programaţi după 1 septembrie.

– Este normal, pentru o ţară europeană, să se întîmple aşa ceva?

– Nu. Nu este normal. Numai că, pentru noi, în momentul acesta nu există altă soluţie.

– Ce vă doriţi cel mai mult, legat de secţia pe care o conduceţi?

– Să se dezvolte! Să putem face chirurgie endovasculară. Să avem condiţii de muncă decente, în secţie, în aşa fel încît să avem bucuria unui act chirurgical corect, bine făcut, şi cu rezultate bune pentru fiecare pacient.

M. TRIPON