Noaptea Bisericilor Clujene, Ediția I

La 25 iulie 2026, în Cluj-Napoca, va avea loc un eveniment deosebit, ,,Noaptea Bisericilor Clujene. Mai multe biserici din orașul de pe Someș își vor deschide poțile pentru vizitatori, turiști și toți cei interesați de istoria bisericilor clujene, fresce, iconostas, activități duhovnicești și culturale desfășurate la nivelul Protopopiatului Cluj I.

În seria acestor evenimente culturale, bisericești și de înaltă trăire spirituală se înscrie și Parohia Adormirea Maicii Domnului din Cartierul Grădini-Mănăștur, manifestare culturală și spiritual-duhovnicească desfășurată sub atenta coordonare a Preot Paroh Dr. Dan Liviu Hognogi și Preot Prof. Dr. Dorin Ielciu.

Aflată la prima ediție, ,,Noaptea Bisericilor Clujene” deschide seria unor eveni-mente de înaltă trăire spirituală, tururi ghidate, expoziții și prezentări, proiecții de la activitățile parohiei și alte demersuri tematice.

Vechiul sat românesc Mănăștur datează din secolul al XIII-lea, dar date certe despre existența unei biserici în vatra vechii așezări mănășturene avem din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, respectiv din anul 1656, moment când Conrad Jacob Hildebrandt, însoțitorul soliei suedeze trimisă principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea în Transilvania, îl anunța pe regele Suediei, Gustav, într-o scrisoare, că în vechiul sat mănășturean exista o biserică și o casă parohială.

În siajul celor menționate mai sus, este de semnalat și contribuția macedo-româ-nilor Pavel din Macedonia și Gheorghe Cristofor, ginerele său, care au construit o biserică în Mănăștur. Încă din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, apoi pe tot parcursul secolului al XVIII-lea și cel următor, XIX, foarte mulți macedo-români s-au îndreptat spre această parte a Imperiului Austriac, viitor Austro-Ungar (din 8 iunie 1867, prin încoronarea lui Frantz Joseph ca rege al Monarhiei Bicefale, Transleithania și Cisleithania), iar o parte însemnată de mecenați macedo-români (machidoni) s-au stabilit la Budapesta, oraș ce a primit oficial acest nume din anul 1873, prin unirea orașului Buda cu orașul Pesta, familii ca Dumba, Sina, Gabrovschi și alții s-au implicat mult în mecenat și au ajutat, prin burse și stipendii, foarte mulți studenți români din Transilvania. (Vezi: Cornel Sigmirean, ,,Intelectualitatea românească din Transilvania și Banat în epoca modernă”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000).

La 17 iunie 1796, Sinodul de la Alba Iulia le recunoaște celor doi ctitori amintiți calitatea de întemeietori bisericești în Mănăștur. Un alt moment important din istoria viitoarei PAMD-Mănăștur, îl reprezintă anul 1733, în conscripția iluministului și pedagogului format în ,,Școlile Blajului”, Inochentie Micu-Klein, reprezentant de seamă al ,,Școlii Ardelene”, este menționată o biserică și o casă parohială în Mănăștur.

Sigur, anul 1848-1849 și ,,Primăvara Popoarelor” au angrenat ,,în vâltoarea vremurilor” orașul Cluj și ,,Biserica din Deal”, cum mai era numită în izvoare, surse și documentele vremii. În drumul lor spre Blaj, la 27 martie 1848, revoluționarii pașoptiști ardeleni Florian Micaș, Iosif Hodoș, Ion Buteanul, al cărui sfârșit tragic în cunoaștem cu toții, Alexandru Papiu Ilarian și alții s-au întâlnit, pentru scurt timp, în fosta Căsuță Parohială a bisericii din Mănăștur și au adoptat o petiție de revendicări naționale. Data întâlnirii revoluțio-narilor pașoptiști ardeleni în Mănăștur a coincis cu data adoptării ,,Petițiunii proclamațiune” de la Iași, din 27 martie 1848, de la Hotelul Petersburg, a revoluționarilor pașoptiști moldoveni. Voit sau nu, atât bonjouriștii moldoveni, cât și revoluționarii din Transilvania și-au coordonat concomitent programul revoluționar în spiritul ,,Primăverii Popoarelor” și a romantismului politic din acea perioadă.

Actuala Biserică Ortodoxă din Mănăștur a fost construită între anii 1950-1961, sub atenta păstorire a preotului Emil Mureșan, biserică ridicată atât cu ajutorul financiar venit din capitala României moderne, București, cât și prin contribuția locuitorilor din Mănăștur. La 1 octombrie 1961, Biserica a fost sfințită de către episcopul Teofil Herineanu, iar dintre preoții care au slujit la biserica ortodoxă din Cartierul Grădini-Mănăștur amintim pe: Mircea Giurgiu (1972-1977), Augustin Suciu (1974-1980), Ioan Sâncrăian (1977-1979), Ioan Pop (1978-1980), Matei Popovici (1979-2010), Iosif Ungur (1980-1986), Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană (1983-1990) și Dorin Șova (1987-2010).

La 26 septembrie 2021, Biserica Ortodoxă cu hramul ,,Adormirea Maicii Dom-nului” din Grădini-Mănăștur, Cluj-Napoca, a fost resfințită de către Înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul Andrei Andreicuț. În perioada 2010-2021, PAMD – CLUJ-NAPOCA a trecut printr-un amplu proces de renovare, restaurare, reamenajare a spațiului din curtea bisericii, de modernizare și aducerea unui suflu nou în sânul mănășturenilor prin întreaga serie de activități culturale, programe educative cu copiii parohiei, lansări de carte, tabere de copii și adolescenți, toate aceste manifestări culturale și duhovnicești organizate sub auspiciile PAMD și a Protopo-pului Paroh Dr. Dan Liviu Hognogi.

Sâmbătă, 25 iulie 2026, orele 20:00 – 1:30 noaptea, toți iubitorii de frumos în sens dostoievskian, de cultură și istorie bisericească sunt așteptați la un eveniment aflat sub deviza ,,Cult și Cultură în Parohia Adormirea Maicii Domnului” din Cartierul clujean Mănăștur, la prima ediție a ,,Nopții Bisericilor Clujene”.

HINT

Actuala Biserică Ortodoxă din Mănăștur a fost construită între anii 1950-1961, sub atenta păstorire a preotului Emil Mureșan, biserică ridicată atât cu ajutorul financiar venit din capitala României moderne, București, cât și prin contribuția locuitorilor din Mănăștur. La 1 octombrie 1961, Biserica a fost sfințită de către episcopul Teofil Herineanu, iar dintre preoții care au slujit la biserica ortodoxă din Cartierul Grădini-Mănăștur amintim pe: Mircea Giurgiu (1972-1977), Augustin Suciu (1974-1980), Ioan Sâncrăian (1977-1979), Ioan Pop (1978-1980), Matei Popovici (1979-2010), Iosif Ungur (1980-1986), Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană (1983-1990) și Dorin Șova (1987-2010).

Bibliografie:

1) Pr. Dan Hognogi, Arhid. Nicolae Bălan, ,,Biserica Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului Mănăștur, Cluj-Napoca”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021.

2) Ioan Ciorca, ,,Biserica din Mănăștur – bastion de spiritualitate românească”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2021.

3) Vladimir-Alexandru Bogosavlievici, ,,Cluj-Mănăștur – o povestire istorică”, Editura Arcadia Media, Cluj-Napoca, 2024.

4) Dumitru Mureșan, Emil Albu, ,,Monografia Mănășturului. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, 1996.

5) Greta Monica Miron, ,,Biserica greco-catolică din Comitatul Cluj în secolul al XVII-lea”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007.

6) Nicolae Cordoș, Gelu Neamțu, ,,Iuliu Coroianu în vâltoarea vremurilor: 1847-1927”, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2006.

7) Cornel Sigmirean, ,,Intelectualitatea românească din Transilvania și Banat în epoca modernă”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2000).

8) Răducu Rușeț, ,,Recenzii, cronici, note de lectură și evocări din bibliografia contemporană: 2020-2025. Pledoarie pentru lectură”, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2026.

Dr. Răducu RUȘEȚ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.