Prof. univ. dr. Dan Dumitraşcu: “Pandemia cu COVID-19 este o problemă şi pentru gastroenterologi”

Pandemia cu Covid-19 mă obligă să abordez mai multe voci autorizate, gata să ofere cele mai bune răspunsuri şi sfaturi deopotrivă. Pentru că, aţi constatat şi dvs, tot mai multe specialităţi medicale sunt afectate de Covid-19. Discuţia cu prof. univ. dr. Dan Dumitraşcu a abordat gastroenterologia şi bolnavul gastroenterologic.

Prof univ dr Dan Dumitraşcu este fost preşedinte al Societăţii Române de Gastroenterologie şi Hepatologie, şi actual vicepreşedintele Societăţii Române de Medicină Internă, Chairman International Liaison Committee of the Rome Foundation, membru corespondent al Academiei de Stiinte Medicale, deputy-secretary al European Association of Psychosomatic Medicine, profesor la Medicală II, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” şi fost vicepreşedinte al European Society of Clinical Investigation. A publicat 20 de cărţi, peste 200 de studii în reviste medicale din ţară şi din străinătate şi este o personalitate marcantă a lumii medicale româneşti, fiind recunoscut pentru activitatea sa în domeniul neurogastroenterologiei. Este fondatorul și președintele Societății Române de Neurogastroenterologie.

D.Ş.: Cât implică Covid-19 gastroenterologii?

Prof dr. Dan Dumitraşcu: Noua molimă sosită pe neașteptate, deși prorocită de câțiva pesimiști, afectează în primul rând aparatul respirator și sistemul nervos, dar implică și pe gastroenterologi. Implicația este la nivel general: ca orice medic este necesar ca și gastroenterologii să participe la prevenție, la triaj, la protecția personală și a celor din jur, la acordarea de asistență. Dar implicația este și la nivel specific, cu două aspecte. Să nu uităm că COVID-19 se poate transmite prin fecale, nu doar pe cale respiratorie sau contact. Aceasta presupune precauție.

D.Ş.: Care sunt explorările de practicat în urgenţe?

Prof dr Dan Dumitraşcu: Mai mult, orice intervenție care presupune intubare sau cateterizare: endoscopie, manometrie, pH-metrie, endosonografie poate duce la transmiterea infecției de la persoane infectate spre personalul medical și de aici la ale persoane: personal sanitar sau pacienți, prin aparatura de investigație. De aceea este necesară practicarea acestor explorări strict în urgențe, cel puțin până se oprește pandemia sau apare tratament sau vaccin.

D.Ş.: Să vorbim despre pacienţii care folosesc medicaţia imunomodulatoare.

Prof dr Dan Dumitraşcu: Alt aspect: există pacienți care folosesc medicație imunomodulatoare, ca de exemplu în bolile inflamatorii intestinale și în bolile digestive oncologice. Acești pacienți sunt în special vulnerabili și trebuie protejați cu mare grijă. Apoi bolnavii hepatici sunt la mare risc; ciroticii sunt vulnerabili la infecție, cei cu ficat gras au asocieri morbide (hipertensiune, diabet, obezitate) cu bine-cunoscută asociere cu mortalitatea la COVID-19.

D.Ş.: Se poate ajunge la complicaţii digestive?

Prof dr Dan Dumitraşcu: Să nu uităm nici pe bolnavii cu COVID-19 care pot face complicații digestive: coinfecții cu Clostridioides difficile, hemoragii digestive, hepatite medicamentoase sau simple gastroenterocolite cute. Toate aceste categorii de pacienți reprezintă tot atâtea probleme pentru gastroenterologi.

D.Ş.: Pregătirea studenţilor se face online. Cu siguranţă online-ul nu poate înlocui practica la patul celui suferind.

Prof dr Dan Dumitraşcu: Și mai este un aspect legat de profesia mea (DD) de cadru didactic: pregătirea studenților și medicilor rezidenți se face online în aceste luni și aceasta nu poate înlocui practica efectivă la capul bolnavului. Sub aspect științific am îndoieli asupra acurateței pleiadei de studii despre COVID-19 apărute rapid, fără evaluare editorială meticuloasă, explicate prin foamea de succes științific. Dar, să rămânem optimiști. Mă tot consolez cu ideea că bunicii mei au trecut prin 2 războaie mondiale iar părinții mei printr-unul și prin epoca stalinistă.

Demostene ŞOFRON

Articole din aceeasi categorie