Privind după aur…

Jonathan Henry, CEO numărul şapte al companiei canadiene Gabriel Resources Ltd., este de părere că el va fi cel care va sparge seria extraordinară de ghinion şi strategie proastă privind proiectul minier de la Roşia Montană.

“Orice companie auriferă mare, care vrea să-şi îmbogăţească rezervele, trebuie să se uite la România”, a spus el. “Acesta trebuie să fie locul unde să te duci”.

De la lansarea sa la sfîrşitul anilor 1990, Gabriel Resources a avut nu mai puţin de şase directori executivi, fiecare dintre ei promiţînd să transforme depozitul de aur de la Roşia Montană din România în cea mai mare mină de aur din Europa.

Toţi au eşuat. Pînă acum, efortul lui Henry a văzut compania cheltuind 500 de milioane de dolari şi puţin de arătat dincolo de un muzeu al mineritului în regiunea Transilvania din România şi o mică armată de adversari dedicaţi, variind de la staruri de cinema la fermieri locali, care doresc să vadă mort proiectul. Dar el crede că acesta cunoaşte în sfîrşit un avînt şi nu doar pentru că preţul la aur s-a triplat la aproape 1.800 dolari uncia la începutul lui 2007.

Nerăbdătoare să profite de astfel de preţuri în creştere vertiginoasă, companiile miniere aurifere din întreaga lume fac presiuni în zone riscante din punct de vedere politic sau sensibile şi de multe ori trebuie să depăşească opoziţia profundă faţă de deschiderea de noi mine.

După ani de indecizie şi accese de rezistenţă, guvernul român şi preşedintele Traian Băsescu sprijină acum deschis proiectul companiei canadiene. Bucureştiul a acordat recent acesteia un certificat de “descărcare arheologică” pentru masivul Cîrnic, ceea ce înseamnă că executivul este mulţumit de faptul că structurile arheologice importante vor fi protejate în această zonă specială.

În contextul în care rezistenţa oficială se risipeşte, Henry se aşteaptă ca construirea minei să înceapă în termen de 12 pînă la 18 luni după ce compania primeşte raportul crucial de evaluare a impactului asupra mediului (EIM). El este “plin de speranţă” că autorizaţia de mediu va veni pînă la sfîrşitul anului. “Sînt optimist cu prudenţă”, a declarat el într-un interviu recent. “Dacă guvernul român nu ar fi vrut acest proiect, am fi ştiut pînă acum”, a precizat el.

Gabriel Resources intenţionează să producă în medie 500.000 de uncii de aur pe an la un cost de numerar, la 400 dolari uncia. Dar în timp ce planurile de dezvoltare ale companiei canadiene avansează, noi obstacole se ivesc pe neaşteptate. Unul dintre ele este cererea guvernului român de a reduce cantitatea de cianură deversată în marele iaz de decantare, iar o altă problemă este cererea executivului pentru un acord revizuit de împărţire a profitului, care ar putea vedea filiala română a Gabriel Resources, Roşia Montană Gold Corp, potenţial plătind impozite, redevenţe sau dividende mai mari pentru proiectul estimat a avea o durată de viaţă de 16 de ani.

Orice modificare în favoarea guvernului ar putea reduce cîştigul acţionarilor. “Declaraţii recente ale unor înalţi politicieni români sugerează că trebuie să demonstreze că ţara obţine o afacere mai bună, mai ales după instituirea măsurilor de austeritate asupra economiei”, a spus Henry. “Anticipăm că vom merge la masa negocierilor”, a subliniat el.

Cu toate acestea, directorii companiei canadiene şi acţionarii sînt într-o stare de spirit optimistă. Acţiunile Gabriel Resources, date moarte în 2007 şi 2008, cînd guvernul a suspendat analiza de mediu a companiei, au crescut cu o treime în ultimul an, deşi departe de vîrful de 8,65 dolari (canadieni), asigurînd companiei o valoare de piaţă de aproximativ 2,3 miliarde de dolari.

Compania a atras şi interesul analiştilor. CIBC World Markets a stabilit luna aceasta un rating “supraponderal” privind acţiunile, deşi a subliniat riscurile mari ale investiţiilor, în special lipsa a două autorizaţii-cheie şi opoziţia locală persistentă faţă de proiect.

Unii dintre fondatorii Gabriel Resources, printre care şi Stephen G. Roman, fiul regretatului titan slovaco-canadian din domeniul uraniului, Stephen B., crede că proiectul nu ar fi întîmpinat o rezistenţă atît de feroce dacă ar fi fost redus.
Companiile miniere aurifere sînt mereu în căutarea unor modalităţi de a-şi spori rezervele şi au stat la pîndă în Transilvania – o confirmare a potenţialului regiunii de a produce bogăţii de aur.

Barrick Gold Corp din Toronto, care a avut în vedere cumpărarea Gabriel Resources cu un deceniu în urmă, are un parteneriat de explorare în Transilvania cu Valhalla Resources Ltd.. În luna iulie, Barrick a indicat cît de serios este privind Transilvania, punînd mîna pe 9% din Carpathian Gold, una din cele trei companii din Toronto listate la Bursă, active în regiune. Cealaltă este European Goldfields.

Gabriel Resources însuşi are o listă de nume mari de investitori care cred în mod evident că proiectul minier de la Roşia Montană va merge înainte. Printre aceştia se numără rivalul Barrick Newmont Mining Corp şi centrul de putere al fondului de hedging Paulson & Co din New York.

Industria nu se aşteaptă ca Gabriel Resources să-şi păstreze independenţa dacă se acordă autorizaţiile de construcţie a minei. Într-un interviu acordat anul trecut, preşedintele Barrick, Peter Munk, a declarat că societăţile aurifere care operează în România “vor fi incluse la un moment dat în companii producătoare de aur mai mari, bine finanţate şi avînd relaţii cu instituţiile financiare internaţionale”.

Henry nu este însă neapărat interesat de independenţa Gabriel Resources, ci de a merge în România.