Principalele instituții din Brazilia, luate cu asalt de susținătorii lui Jair Bolsonaro

Sute de susţinători ai fostului preşedinte de extremă dreapta Jair Bolsonaro au invadat duminică principalele instituţii ale puterii din Brasilia, Congresul, Curtea Supremă şi Palatul prezidenţial, provocând numeroase pagube, conform imaginilor care circulă pe reţelele sociale, relatează AFP şi Reuters.

Ei protestează împotriva revenirii la putere, în urmă cu o săptămână, a preşedintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, care l-a învins pe Bolsonaro în al doilea tur de scrutin din 30 octombrie anul trecut. Potrivit estimărilor presei locale citate de Reuters, aproximativ 3.000 de persoane au fost implicate în acest asalt.

„Această tentativă absurdă de a impune voinţa prin forţă nu va avea câştig de cauză”, a avertizat noul ministru al justiţiei, Flavo Dino, pe Twitter. „Vor veni întăriri”, a adăugat el.

Potrivit Reuters, Luiz Inacio Lula Silva se află în prezent într-o călătorie oficială în statul Sao Paulo.

Susţinătorii radicali ai lui Bolsonaro au luat cu asalt forţele de securitate, la o săptămână după învestirea preşedintelui de stânga Lula, a cărui victorie în faţa lui Bolsonaro nu au acceptat-o.

În imaginile impresionante, care reamintesc de asaltul asupra Capitoliului în SUA, poate fi văzută o veritabilă maree umană de manifestanţi îmbrăcaţi în galben şi verde care iau cu asalt instituţiile puterii din Brasilia.

Pe reţelele sociale pot fi văzute imagini cu birouri parlamentare deteriorate sau cu manifestanţi care stau în picioare pe scaunele din Senat. Pagubele par considerabile, în aceste clădiri care sunt comori ale arhitecturii moderne şi unde se află numeroase opere de artă, notează AFP.

Zona din apropierea Pieţei celor trei puteri – unde se află Palatul prezidenţial, Curtea Supremă şi Congresul – a fost totuşi izolată de autorităţi, dar bolsonariştii au reuşit să rupă cordonul de securitate.

Partidul Muncitorilor al lui Luiz Inacio Lula da Silva a cerut parchetului să dispună forţelor de securitate să acţioneze pentru a-i aduce pe demonstranţi sub control.

Jair Bolsonaro, care nu l-a felicitat niciodată pe Lula pentru alegerea sa, a părăsit Brazilia cu două zile înainte de finalul mandatului său şi se află în Florida, în SUA.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut