Primul martir al Unirii Transilvaniei cu România provine din județul Cluj

STEGARUL IOAN ARION DIN AGRIȘUL IERII

Primul martir al Unirii Transilvaniei cu România provine din localitatea clujeană Agriș, comuna Iara, aflată la poalele Apusenilor.

Ioan Arion a fost împușcat în gara Teiuș, în timp ce flutura steagul tricolor, cu care se îndrepta spre Alba Iulia. Arion se afla în trenul special în care au călătorit gardiști și țărani români și care a plecat din Gara Teiuș spre Alba Iulia, în 30 noiembrie 1918, seara, în jurul orei 20,00.

A fost înmormântat în cimitirul din Alba Iulia în 2 decembrie, la ceremonialul funerar fiind prezente şi diverse personalităţi. Samoilă Mârza a realizat atunci o fotografie cu sicriul deschis al lui Arion. Preotul din Alba Iulia care a oficiat slujba religioasă s-a preocupat apoi de ridicarea unui monument funerar pentru Arion.

Profesorul Emil Luca, originar din Agriș, a prezentat după 1989 cazul eroului Ioan Arion în cotidianul nostru, care la acea vreme apărea sub numele de „Adevărul în Libertate”.

Redăm textul publicat în ediția din 1 decembrie 1990 a cotidianului nostru.

Tot mai des în ultimii ani, în preajma lui Întâi Decembrie, între numele făuritorilor Marii Uniri de la Alba Iulia, este rostit și cel al „Stegarului Unirii”, al eroului Ioan Arion, cel care a pecetluit, cu sângele lui, Actul Unirii. 

Am aflat frânturi din povestea Stegarului, în urmă cu aproape șaizeci de ani, copil fiind, în satul eroului din județul Cluj, la poalele Munților Apuseni, în Agrișul copilăriei mele. 

Povestea era spusă, la acea vreme, mai mult în taină, în șoaptă… Erau anii negri în care satul ducea o luptă îndârjită de rezistență împotriva colectivizării forțate. Erau vremuri și fapte pe care aveam să le deslușesc mai târziu, după ani și ani…

Îmi amintesc însă bine că-mi plăcea mult să ascult poveștile cu Feți Frumoși și cu Ilene Cosânzene, pe care mi le spunea ori mi le citea mama, dar și povestirile transmise din moși strămoși, cu vestiți eroi ai locului, cu Voievodul Gelu, cu Horea, cu Avram Iancu și, mai ales, istorisirile din războaie ale lui Moș Avram și ale tatălui meu, Avrămuț al lui Avram. Povestiri despre săteni, unii rudenii apropiate, care au căzut pe fronturi, în țară ori departe de țară. Așa am aflat și despre Iuănu Irinii, căzut, cu tricolorul în mână, sub ploaie de gloanțe, în gara Teiuș, în preziua Marii Adunări de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Nu înțelegeam atunci de ce povestea lui Iuănu Irinii nu este spusă tare, de ce nu mi-o citește mama și din cărți, ori Moș Avram din ziarele și revistele la care era abonat. Nu înțelegeam nici de ce nu au fost pedepsiți făptuitorii oribilei crime! Cum nu aveam să aflu mai multe nici despre Unirea din 1918, nici despre făuritorii ei și, firește, despre eroul satului meu și al Marii Uniri, nici în anii următori, de școală generală!

Mai mult noroc, în anii de liceu! Împreună cu mai mulți colegi ai Liceului Teoretic din Câmpia Turzii (azi Liceul Pavel Dan) și însoțiți de profesorul nostru de istorie, Ioachim Nemeș, un dascăl cu mare har, am vizitat orașul Unirii, ajungând și la mormântul stegarului din Agriș. Am citit cu emoție textul de pe crucea eroului: „Ioan Arion din comuna Aghiriș, ucis mișelește de garda maghiară în gara Teiuș, în drum spre Marea Adunare ținută în Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 – Națiunea recunoscătoare”. Aghiriș – un nume de localitate care nu există! Supărarea și revolta mea au fost mari, dar puterea de a schimba ceva era prea mică! M-a urmărit mereu acea greșeală, care arunca, peste timp, o umbră de îndoială asupra identității eroului.

Au mai trecut și alți ani, în care numele făuritorilor Marii Uniri rămâneau încrustate doar în închisorile comuniste, în listele de… „bandiți și dușmani ai poporului”…

Și totuși! Încetul cu încetul, documente vechi, peste care se așternuse mult praf și multă uitare, au început să iasă la lumină. Intre ele și un text al lui Vasile Goldiș, unul dintre corifeii Marii Uniri, prezent la căpătâiul martirului, la înmormântarea acestuia, a doua zi după înfăptuirea Unirii, și care, mai târziu, făcea referire la împrejurările în care a fost răpus eroul nostru.

Spunea Vasile Goldiș: „În opinia publică românească s-a împământenit credinţa că Adunarea Naţională de la Alba Iulia s-a desfăşurat fără nici o jertfă de sânge. Inexact. Adunarea Naţională de la Alba Iulia şi-a avut martirul său. În preziua învierii naţionale, din toate părţile Ardealului grăbeau trenurile tixite de români spre Alba Iulia. Sosise un tren lung dinspre Cluj la Teiuş. In uşa unui vagon flăcăul Ioan Arion, înalt şi voinic, ca Făt-Frumos din poveşti, fâlfâia cu mândrie tricolorul românesc al Ardealului. Trenul se opri. În acel moment ploaia de gloanţe izbi în vagoane. O ceată de unguri înarmaţi se furişase pe acoperişul şi în podul clădirilor din staţiune.

Ioan Arion fu lovit drept în inimă. Căzu mort în braţele camarazilor. Trupul lui neînsufleţit a fost adus la Alba Iulia şi aşezat în biserica ortodoxă, de unde i s-a făcut înmormântarea luni, în 2 Decembrie. În sicriul deschis rana era descoperită şi se vedea încă sângele închegat deasupra inimii. Adânc emoţionat, ca niciodată în viaţa mea, dinaintea de vremi cernitului iconostas al bisericuţei, i-am mulţumit pentru jertfa sângelui său vărsat pe altarul libertăţii.

Acum odihneşte în cimitirul de sub cetatea lui Mihaiu: un modest monument îi veghează la căpătâiu. Se spunea că are o mamă văduvă şi doi fraţi. Cu adâncă pietate îi pomenesc aci numele şi aş fi mângâiat, dacă cineva ar afla pe maică-sa şi pe fraţii săi şi le-ar aduce lor, în oarecare chip, prinosul de recunoştinţă de la neamul lui românesc, de dragul căruia el a trebuit să moară în floarea tinereţei de gloanţele duşmanului”.

De menționat că la înmormântarea lui Ioan Arion, declarat martir al neamului, din 2 decembrie 1918, la care, spun documentele vremii, „a participat o mulțime imensă de români”, au luat cuvântul Vasile Goldiș, generalul Leonte – delegatul armatei din Regatul României la Marea Adunare Naţională, protopopul Vasile Urzică, preotul bisericii Maieri din Alba Iulia, Florian Rusan, și preotul din satul eroului, Gheorghe Purdea…

Decembrie 1989! Revoluție, ori ce-o fi fost! Dar marea descătușare avea să se producă! Iar la primul Întâi Decembrie liber, în 1990, aveam să consemnez, după o așteptare de decenii, în „Adevărul în Libertate”, evenimentul care l-a avut erou pe consăteanul meu.

Iată, frânturi din articolul de acum treizeci și trei de ani: „IOAN ARION, STEGARUL UNIRII…”: „Era mândria satului…Voinic și harnic, iute la minte și cu suflet larg… Și atât de tânăr… Agrișenii așa îl știu pe Ioan Arion. Cei care l-au cunoscut, pe an ce trece tot mai puțini, le-au povestit și celor tineri. La început în taină, în șoaptă, pentru că despre acele vremuri nu trebuia să se vorbească, apoi tot mai tare… Acum nimeni nu mai are rețineri. Și tare-s mândri consătenii eroului. Prin el, și ei au fost atunci, acolo…

Jurase în fața altarului bisericii din Agriș, în fața lui Dumnezeu și a sătenilor, să apere cu viața tricolorul pe care i-l încredințase satul. Era steagul păstrat cu sfințenie pentru marea sărbătoare de la Alba Iulia. 

De pe Valea Hășdății, de pe Valea Ierii, de pe Arieș, mulțime de români s-au strâns în jurul tânărului de doar 24 de ani, pentru a-l urma pe drumul spre Marea Unire. Atmosfera, spun vârstnicii, era greu de descris! Un entuziasm general! Și-n fruntea tuturor, Ioan Arion, stegarul din Agriș…

Dar nimic nu se realizează fără sacrificii. Și românii au dat destule jertfe de sânge pentru fiecare drept al lor. Ultimul sacrificiu pentru Marea Unire a fost Ioan Arion. A căzut, cu drapelul în mână, în gara Teiuș. Jurase să-l apere cu viața, și l-a apărat. L-a înroșit cu sângele lui (…).

După înfăptuirea Unirii, la 2 Decembrie, eroul nostru a fost înmormântat cu onoruri, la Alba Iulia, în România Mare…

Dar eroii, se știe, nu mor niciodată. Ei nici măcar nu îmbătrînesc. Iar Ioan Arion a rămas pentru agrișenii lui, pentru românii lui, mereu acel tânăr, de 24 de ani, stegar al Văii Hășdății, al Văii Ierii, al Arieșului, stegar al Marii Uniri…” (Adevărul în Libertate, 1-3 Decembrie, 1990, anul II, numărul 260).

Tot în acel număr al „Adevărului în Libertate” aveam să public, lângă articolul meu, o evocare a acelor zile de Decembrie 1918, semnată de bunicul meu, dascălul care petrecuse, împreună cu mulți dintre făuritorii unirii, 12 ani, în temnițele comuniste, tot ca „bandit și dușman al poporului”…

Bucuria publicării acelor materiale a fost mare! Era acesta un prim pas spre intrarea într-o normalitate de multă vreme așteptată…

La rândul lui, prietenul Constantin Mustață, ziarist și scriitor, face, în satul eroului ori în alte sate de pe Valea Hășdății, mai multe reportaje, publicate în volume ori transmise în emisiuni la Radio Cluj.

Tot în 1996, s-au început demersurile pentru înălțarea unui monument – un bust în bronz al eroului, în centrul comunei Iara, de care aparține satul Agriș. Evenimentul s-a produs însă abia peste un an, la 10 august 1997.

Așa se face că în 1996 s-a dezvelit, în centrul Ierii, bustul lui Avram Iancu, înălțat mai ales prin strădaniile poetului Vasile Copilu Cheatră, iar în 1997, în prezența Mitropolitului Bartolomeu Anania, a altor înalte fețe bisericești, politice și culturale și a câtorva mii de localnici, s-a dezvelit bustul martirului Unirii, Ioan Arion. 

O altă importantă reparație, și ea de mult așteptată, s-a făcut în anul 2000. Ajuns întâmplător în Alba Iulia (ca președinte de Bacalaureat la un liceu din localitate), am constatat cu mâhnire că la mormântul consăteanului meu, eroul Unirii, nu se corectase greșeala pe care o constatasem cu ani în urmă, ca licean. Și ce nu reușisem să repar atunci, în anii ’70, am reușit în anul 2000, cu ajutorul altui prieten, avocatul Ioan Rus, ajuns prefect de Alba. De atunci, Aghirișul (localitate care nu există) de pe crucea eroului a devenit, firesc, Agriș – Iara!

Crucea – monument ridicată în 1920 (a. cu numele localității eroului scris greșit, „Aghiriș”; b. cu numele localității eroului corectat, „Agriș – Iara”; c. cu o placă nouă, fixată în anul 2018) la mormântul eroului Ioan Arion

Dar au mai urmat și alți pași…

În gara din Teiuș s-a dezvelit, la 30 noiembrie 1998, o placă din bronz, amintind de evenimentul petrecut aici la 30 noiembrie 1918. Apoi, în satul eroului, în Agriș, s-a dezvelit la 30 noiembrie 2003, un monument al tuturor eroilor satului, între care este înscris și numele lui Ioan Arion, iar, la împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, în 2018, a fost înălțat un bust în bronz al eroului, pe Aleea Personalităților din Teiuș…

Glorie ție, Stegar al Unirii!