Primarul din Florești nu glumește. A obligat o firmă să refacă lucrările la o stradă

Modul în care au fost realizate lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere într-o zonă importantă din comuna Florești a atras revolta primarului Bogdan Pivariu. În contextul unei vizite de monitorizare a șantierului, edilul a constatat mari neconformități, solicitând constructorului să refacă lucrările.

În cursul zilei de ieri am efectuat o vizită de monitorizare a stadiului lucrărilor de reparații a infrastructurii rutiere din zona Șesul de Sus.

Întrucât sumele alocate din bugetul local pentru astfel de lucrări sunt consistente, am vrut să mă asigur că nivelul calitativ al acestora respectă standardele impuse de documentația de atribuire și obligațiile asumate de către prestator.

Realitatea din teren însă nu corespunde cu asumările constructorului și în niciun caz nu rezonează cu mesajele pe care le-am trasmis acestuia la semnarea contractului. Am găsit borduri puse strâmb sau care au cedat la asfaltare, guri de scurgere care nu evacuează apa pluvială si chiar denivelări pe alocuri. Din păcate nu pot să accept așa ceva.

Pe cale de consecință, am convocat reprezentanții firmei prestatoare la o discuție și le-am solicitat refacerea tuturor lucrărilor care prezintă neconformități. De asemenea, am fost cât se poate de ferm în privința recepției acestor lucrări – se face doar în momentul în care sunt mulțumit de calitatea lor”, a spus Pivariu. Primarul a spus că regretă disconfortul creat locuitorilor din această zonă, însă preferă ca investițiile care se realizează în zonă să îmbunătățească condițiile de mobilitate în mod real.

S.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut