Primarul comunei Gârbău, Gheorghe Broaina: Depozitul de produse chimice nu este cea mai bună investiţie pentru comuna noastră

Primarul comunei Gârbău, Gheorghe Broaina, susţine că proiectul firmei Brenntag din judeţul Ilfov de a construi un depozit de produse chimice nu este cea mai bună investiţie pentru comuna sa. Edilul susţine însă că în cazul în care firma va obţine de la instituţiile competente autorizaţiile necesare construirii depozitului nu va putea să se opună acestui proiect.

Gheorghe Broaina a menţionat pentru Făclia că doreşte să organizeze o consultare publică în localitatea Gârbău pentru a vedea care este poziţia oamenilor cu privire la amenajarea de către firma Brenntag a depozitului de produse chimice. ‘’Va fi un sondaj în rîndul locuitorilor din comuna Gârbău pentru a şti cum se raportează aceştia la această investiţie. În funcţie de rezultatul consultării vom adopta o decizie. Eu doresc să respect opţiunea celor care m-au ales şi în acelaşi timp trebuie să ştie fiecare locuitor al comunei că în cazul în care ne opunem proiectului putem fi acţionaţi în judecată şi obligaţi la plata unor despăgubiri’’, a spus Gheorghe Broaina. Primarul a adăugat că în cazul în care acel sondaj nu va fi destul de concludent va face toate demersurile prevăzute de lege pentru organizarea unui referendum local cu privire la investiţia firmei din judeţul Ilfov. Gheorghe Broaina a adăugat că pînă în acest moment societatea a solicitat de la Primăria Gârbău doar un certificat de urbanism, însă pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal e nevoie de mai multe avize şi chiar de aprobarea Consiliului Judeţean Cluj.

Edilul recunoaşte că în campania electorală din 2012 le-a promis oamenilor că va aduce investitori în comună, însă spune că nu din domeniul celor care gestionează produse periculoase. Broaina a menţionat că nu ştie la ce sumă se ridică investiţia celor de la Brenntag, precizînd că e vorba în prima fază de doar opt locuri de muncă. Societatea Brenntag, cu sediul în localitatea Chiajna, judeţul Ilfov, a cumpărat un teren de aproximativ două hectare şi jumătate în zona Gării din localitatea Gărbău, cu scopul de a-şi amenaja un depozit de substanţe chimice şi inflamabile. Dacă investiţia s-ar realiza, în depozitul de la Gârbău ar urma să se desfăşoare următoarele activităţi: dozare volumetircă la descărcarea de pe calea ferată; depozitare în stare pulverulentă sau solidă, în depozite; transfer de alte ambalaje, dozare, etichetare, depozitare şi spălare containere. În cadul ultimei operaţiuni se estimează spălarea a 100 de containere pe zi, în principal butoaie şi canistre, iar apa rezultată în urma spălării ar trebui să ajungă într-o staţie de tratare. Totodată, pe parcursul activităţii ar urma fie manipulate substanţe chimice periculoase precum: acid sulfuric, acid acetic, acid fosforic, hidroxid de sodiu, alcool izopropilic, acetat de etil, acetonă, acetat de butii, metoxipropanol. De asemenea, toate procesele ce se vor desfăşura aici nu exclud producerea unor deşeuri precum acidul sulfuric şi sulfuros, accidul clorhidric, acidul fosforic, hidroxidul de soridu, nămoluri de la epurarea efluenţilor din incintă şi deşeuri de la spălarea canistrelor şi butoaielor.

Acest proiect a stîrnit nemulţumorea oamenilor din Gârbău, care spun că vor face tot ce le permite legea pentru a opri investiţia.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut