Primăria clujeană caută să cumpere un imobil în care clujenii să practice sporturi mai puțin populare

Municipalitatea clujeană demarează procedurile pentru achiziția unui imobil care să permită extinderea și diversificarea infrastructurii sportive către discipline care nu sunt deservite în prezent de infrastructura sportivă a orașului. Este vorba de arte marțiale, gimnastică, gimnastică ritmică, dans sportiv, balet, dar și alte sporturi care se practică în spațiu acoperit indiferent de situația meteo precum handbal, volei, tenis, baschet, tenis cu piciorul, scrimă.

Proiectul de hotărâre inițiat pentru achiziția unui astfel de imobil va fi supus aprobării consilierilor locali în ședința din 11 octombrie. „Pentru a stimula dezvoltarea acestor discipline sportive și a încuraja cetățenii și mai ales copii să le practice, considerăm necesară o astfel de investiție.

Imobilul pe care primăria are în vedere să-l achiziționeze trebuie să aibă două săli din care o sală să aibă cel puțin 500 mp în care să se poată desfășura activități de gimnastică, baschet, handbal și violei. O altă sală va trebui săp aibă cel puțin 100 mp.

Valoarea maximă de achiziție a fost stabilită la 20.000.000 lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut