Prima zi de stat în frig, pentru piețarii clujeni

Începând de luni, toate piețele funcționează în regim deschis, mai exact comercianții sunt nevoiți să își vândă marfa la standurile special amenajate afară, în față. Cei din Piața Agroalimentară Zorilor s-au declarat nemulțumiți de această măsură încă de la momentul la care a fost anunțată de autorități. Cum la Cluj s-a instalat deja frigul, prima zi a fost destul de greu de îndurat, pentru piețarii din acest cartier. Ei speră însă că autoritățile vor reveni asupra măsurii de a-i scoate din incinta pieței și vor găsi o soluție mai bună.

„E rău, neplăcut, dar noi, piețarii ne-am învățat cu statul în frig. Ni s-a spus că în câteva zile s-ar putea rezolva problemele. Primarul a fost în fiecare zi pe aici. Încearcă să desființeze geamurile, să facă o piață deschisă, în cel mai scurt timp să intrăm. Dar nu știu de aprobări…”, a spus o doamnă comerciant în Piața Agroalimentară din Zorilor.

„E foarte greu, foarte greu, sunt de la 5 dimineața și stau până la șapte aici, dacă ne permite timpul. Sperăm să se schimbe lucrurile într-o săptămână”, a spus, la rândul său, un domn.

Vă reamintim că de luni, toate cele cinci piețe pe care municipiul Cluj-Napoca le are în administrare și anume Zorilor, Hermes, Grigorescu, Flora și Ira funcționează în regim deschis. În față au fost amenajate standuri, pentru ca toți producătorii să își poată continua activitatea.

Autoritățile au anunțat la sfârșitul săptămânii trecutn că în urma unei evaluări punctuale a fiecărei piețe agroalimentare aparținând unităților administrativ-teritoriale din Cluj, s-a avut în vedere aplicarea unor variante de funcționare, în funcție de specificul pieței: și anume că acolo unde sunt piețe închise și se pot rabata pereții, se vor organiza astfel încât să  fie deschise; unde este posibil se vor muta mesele alocate producătorilor agricoli în spațiile din proximitatea piețelor și se vor organiza piețe agroalimentare volante, în aer liber, pe alte amplasamente.

Anca M. Colibășanu

Recomandat pentru dvs.

1 comentariu

  1. O piata trebuie sa fie in aer liber.Altfel,legumele si fructele se strica.Stiu ca nu sunteti de acord.Carnea,ouale,brinza,piinea pot sa stea in hala. Si prin alte parti sunt pietari si nu se pling.Ca sunt minus 30 stau inconjurati de un fel de cort,pe scinduri ridicate,la picioare si un mic radiator.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sari la conținut