Prima victorie a Unirii Dej a coincis cu prima înfrângere a Universității Cluj

După trei victorii la rând, ceea ce a însemnat cel mai bun start al Universității Cluj în Liga a 2-a în ultimii 30 de ani, formația antrenată de Erik Lincar a fost învinsă de Politehnica Iași, în deplasare, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a. Moldovenii, antrenați de Costel Enache (ex-Universitatea Cluj), fără punct în primele trei etape, au spart gheața și s-au impus cu 2-0, ambele goluri fiind marcate de același jucător, Francisc Cristea, primul din penalty. „U” Cluj a început partida cu Micle – Gîţ, Gugu, Ispas, Mitrea – Balgiu, Dican – Haită, Blejdea, Hofman – Voinea. În schimb, Unirea Dej a obținut prima victorie după 14 ani în Liga a 2-a. Formația antrenată de Dragoș Militaru și-a valorificat avantajul terenului propriu în disputa cu CS Comunal Șelimbăr, în fața căreia s-a impus cu scor de neprezentare, 3-0. Unirea Dej a reușit primul succes în campionat, primele goluri marcate și dă inclusiv primul jucător care înscrie un hattrick în acest sezon, în persoana lui Alexandru Pop. Dejenii i-au avut în teren pe Răilean – Roș, Kereki, Burdeț, Al. Rus, Ad. Pop, Cătinean (cpt.), Al. Militaru, Mir. Manole, Al. Pop, Cocian. Etapa se încheie astăzi, când, de la ora 16:30, la Miercurea Ciuc au meci FK Csikszereda și Concordia Chiajna.

 

Sănătatea Cluj și „U” Cluj se întâlnesc la…Jucu!

În această săptămână, miercuri, 25 august, au loc partidele din turul trei al Cupei României, fază în care sunt angrenate Universitatea Cluj, Sănătatea Cluj și Unirea Dej. Primele două se vor afla față în față pe terenul de la Jucu și constituie primul meci oficial pentru „virușii verzi” din acest sezon. Unirea Dej va întâlni, în deplasare, Gloria 2018 Bistrița. Partidele încep la ora 17:30.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut