Prima ninsoare, griji noi pentru edilii comunei Cășeiu

Primii fulgi de zăpadă ai acestei ierni au apărut și pe meleagurile someșene. Nu putem vorbi încă de o un strat consistent, dar pentru edilii localităților din împrejurimile Dejului constituie o alarmă în actuala conjunctură, când oricând poate veni o ninsoare abundentă.

Nu întâmplător, pe primarul comunei Cășeiu, Silviu Boldor îl preocupă aceste probleme de sezon. Comuna are nu mai puțin de 10 sate componente, iar drumurile spre aceste localități rurale trebuie curățate. De la edilul-șef al comunei din imediata vecinătate a municipiului Dej am aflat că deja s-a luat legătura cu firma cu care Primăria are contract pentru curățirea drumurilor comunale în vederea demarării acțiunii de deszăpezire când va fi nevoie. Deocamdată, carosabilul este curat, primii fulgi de nea s-au topit, nu creează greutăți șoferilor. Dar, e bine să previi orice intervenție urgentă, mai ales când ninsorile apar în timpul nopții.

Utilajele și mașinile firmei respective sunt gata de startul „atacului” zăpezii. Pe lângă aceste mașini, Primăria comunei Cășeiu mai are în dotare un buldoexcavator, care va fi întrebuințat în caz de nevoie. Deci, la Cășeiu administrația locală a luat din timp măsurile necesare bunei organizări a curățirii drumurilor. De asemenea, sunt depozitate însemnate cantități de materiale antiderapante, adică sare și nisip.

Comuna Cășeiu are trei localități componente pe șoseaua națională Dej – Baia Mare, unde carosabilul este întreținut de utilajele aparținând Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care zilele trecute (mai ales dimineața) au acționat pentru combaterea poleiului de pe carosabil.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut