Prima dezbatere Donald Trump – Joe Biden

Prima dezbatere televizată a celor doi candidaţi la preşedinţia SUA, republicanul Donald Trump şi democratul Joe Biden, a avut loc marţi seara, în Cleveland, în prezenţa unui public restrâns, în care s-au aflat şi soţiile Melania Trump şi Jill Biden, dar a fost urmărită de zeci de milioane de americani, informează agenţiile de presă internaţionale.

Prima chestiune a dezbaterii prezidenţiale, care a durat 90 de minute şi a fost moderată de jurnalistul Chris Wallace, a vizat numirea judecătoarei care să o înlocuiască la Curtea Supremă pe recent decedată Ruth Bader Ginsburg.

„Am câştigat alegerile. Alegerile au consecinţe”, a reacţionat preşedintele Trump, adăugând că partidul său republican deţine majoritatea în Senat, camera care confirmă judecătorii. Trump a lăudat calităţile propunerii sale, judecătoarea Amy Coney Barrett: „Va fi la fel de bună ca oricine a servit în acea Curte”, a subliniat preşedintele american.

„Suntem în mijlocul alegerilor”, a contracarat candidatul democrat Joe Biden. „Ar trebui să aşteptăm să vedem care este rezultatul acestor alegeri”. Joe Biden a schimbat rapid subiectul, abordând sistemul de sănătate şi susţinând că Barrett ar putea renunţa la sistemul de protecţie.

Joe Biden l-a acuzat pe preşedintele Trump că nu are „niciun plan” pentru a face faţă coronavirusului şi a afirmat că preşedintele „a intrat în panică” în momentul declanşării epidemiei.
Donald Trump a contraatacat, învinuind China pentru virus şi susţinând că Biden ar fi închis ţara pentru prea mult timp ceea ce ar fi afectat şi mai mult economia.

„Suntem la câteva săptămâni distanţă de un vaccin”, a anunţat Trump, asumându-şi meritul pentru programele ştiinţifice. Preşedintele a dat vina pe mass-media care a proiectat o imagine proastă despre el, în timp ce Biden a avut parte de o presă favorabilă.”Nu ai fi putut niciodată să faci treaba pe care am făcut-o noi”, i-a spus Trump lui Biden.”Ştiu cum să-mi fac treaba”, a replicat Biden. „Nu am deloc încredere în el” în privinţa vaccinului, a adăugat candidatul democrat.”Tot ceea ce a spus până acum este pur şi simplu o minciună”, a acuzat Biden.”Nu are niciun plan. Acest om nu ştie despre ce vorbeşte”.

Preşedintele Donald Trump l-a atacat pe Joe Biden, acuzându-l pe rivalul său democrat că a uitat la ce universitate a studiat şi a lansat atacuri verbale personale după ce Biden a spus că sute de mii de oameni au murit sub administraţia Trump din cauza COVID-19, afirmând că preşedintele trebuie să facă pe deşteptul pentru a rezolva problema. „Nu folosi niciodată cuvântul deştept cu mine … Nu e nimic deştept la tine, Joe”, a atacat Trump.

Trump şi Biden nu au fost de acord cu privire la momentul în care un vaccin va fi gata, Trump afirmând că ar putea fi gata în câteva săptămâni, iar Biden spunând că nu va fi gata
până la mijlocul anului viitor.

Candidatul democrat l-a atacat pe preşedintele Trump în domeniul economiei, acuzând numărul mic de persoane care au joburi în prezent, comparativ cu momentul preluării mandatului.”Ar trebui să se implice şi să aibă grijă de nevoile poporului american astfel încât să putem deschide în siguranţă” economia, a susţinut Biden, criticându-i abordarea gestionării pandemiei şi redeschiderii economiei.

Preşedintele Trump l-a atacat pe candidatul democrat pentru intenţia de a închide din nou economia SUA în eventualitatea resurgenţei numărului de contaminări. Trump a susţinut că „mai mulţi oameni vor fi afectaţi de închidere”. „O va închide din nou, va distruge această ţară”, a subliniat Trump despre abordarea lui Biden. El a acuzat democraţii că au o abordare politicianistă şi încearcă să menţină economia închisă până după alegerile prezidenţiale pentru a-i influenţa şansele sale de realegere.

Preşedintele SUA s-a confruntat cu întrebări repetate din partea moderatorului referitoare la impozitele sale pe venit, după ce recent în presă au apărut informaţii potrivit cărora valoarea taxelor plătite în 2016 şi 2017 a fost de 750 de dolari. „Am plătit milioane de dolari de impozite, milioane de dolari de impozite pe venit”, a spus Trump, care a refuzat să dea cifre exacte, în pofida insistenţei moderatorului. Preşedintele Trump nu şi-a făcut niciodată publice declaraţiile fiscale, după tradiţia candidaţilor la Casa Albă din ultimele decenii.

Joe Biden l-a criticat pe Donald Trump, acuzându-l că a „stricat lucrurile” în timpul mandatului său. „Haide, eşti cel mai rău preşedinte pe care l-a avut vreodată America”, a acuzat Biden exasperat, pe fondul întreruperilor repetate ale lui Trump. „A făcut foarte puţin”, a acuzat Biden.

Preşedintele Trump l-a atacat pe Biden în legătură cu activitatea fiului său pentru compania de gaze ucraineană Burisma, într-o confruntare care s-a terminat prin acuze reciproce la adresa legăturilor membrilor familiilor lor. Biden a negat orice activitate incorectă a fiului său.

Cei doi candidaţi s-au confruntat apoi pe subiectul rasismului şi al discriminării, Biden acuzându-l pe preşedinte că este „rasist” într-o dezbatere care a atins şi problema aplicării legii.

„Acesta este un preşedinte care a folosit totul pentru a încerca să genereze ură rasistă, diviziune rasistă”, a acuzat Biden, adăugând că „există nedreptate sistemică în această ţară”. Trump a contracarat afirmând că Biden, pe vremea când era senator, în anii 1990, a adoptat un proiect de lege privind infracţionalitatea care i-a afectat negativ pe afro-americani.”Noi credem în lege şi ordine, în timp ce tu nu”, i-a spus Trump lui Biden, după care dezbaterea a abordat modul în care s-au purtat poliţiştii în timpul protestelor.

Preşedintele Trump a invocat sprijinul de care se bucură în rândul ofiţerilor de poliţie, în timp ce Biden a fost presat de moderator să răspundă cu privire la motivul pentru care nu a cerut represiuni mai dure în timpul protestelor care au degenerat în revolte în timpul verii. Ca răspuns, Biden a ţinut să condamne orice proteste violente.

„Nu face decât să pună paie pe foc”, a calificat Biden abordarea dură a lui Trump.

Donald Trump a fost întrebat dacă va condamna supremaţia albă. „Sigur, sunt dispus să fac asta”, dar nu am făcut-o în mod specific. El a ţinut să remarce că, în opinia sa, cea mai mare parte a violenţei din ţară provine din partea aripii stângii extreme.

Candidatul democrat l-a acuzat pe Donald Trump că a adus ţara într-o stare mai proastă decât a preluat-o în urmă cu patru ani. „Sub acest preşedinte am devenit mai slabi, mai bolnavi, mai săraci, mai divizaţi şi mai violenţi”, a spus Biden. El a adăugat că administraţia Obama i-a lăsat lui Trump o economie „în plină expansiune”, care acum se află în recesiune. De asemenea, Biden l-a acuzat pe Trump că este un „căţeluş” al preşedintelui rus Vladimir Putin.

Întrebat de ce ar trebui să fie reales, preşedintele Trump a spus că niciun preşedinte nu a făcut vreodată mai multe pentru SUA. „Nu a existat niciodată o administraţie care să fi făcut ceea ce am făcut eu”, a spus Trump, subliniind promovarea economiei americane, a unităţii naţionale, precum şi numirea de judecători conservatori.

Joe Biden a declarat că se va alătura din nou Acordului de la Paris privind schimbările climatice dacă va fi ales preşedinte al SUA în noiembrie, în timp ce preşedintele Trump a evidenţiat faptul că emisiile de carbon joacă un rol parţial în schimbările climatice. Trump a susţinut însă că reglementările privind schimbările climatice au afectat economia americană ducând la creşterea preţurilor în domeniul energiei.

Candidatul democrat la Casa Albă s-a angajat să recunoască rezultatul alegerilor din 3 noiembrie, în timp ce actualul preşedinte a evitat întrebarea de la sfârşitul primei lor dezbateri.”Voi accepta” rezultatele, a asigurat fostul vice-preşedinte democrat.”Dacă nu voi ieşi eu, voi recunoaşte rezultatul”, a adăugat el, promiţând că dacă va fi ales va fi „un preşedinte pentru democraţi şi republicani”.

Donald Trump nu a răspuns la întrebare, limitându-se să afirme, fără dovezi, că votul prin corespondenţă ar favoriza fraudele. El a reluat mesajul promovat în campanie, susţinând că rezultatele alegerilor ar putea să nu fie cunoscute timp de „luni de zile” şi şi-a exprimat speranţa într-un un scrutin corect.

Următoarele dezbateri prezidenţiale vor avea loc pe 15 octombrie, în Miami (Florida) şi pe 22 octombrie, în Nashville (Tennessee).

Vicepreşedintele republican Mike Pence se va confrunta cu rivala democrată, senatoarea Kamala Harris, pe 7 octombrie, la Salt Lake City (Utah).

 

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut