Preşedintele Macron ”îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele care ucid civili în Gaza

Preşedintele francez Emmanuel Macron „îndeamnă Israelul să oprească” bombardamentele care ucid civili în Gaza, într-un interviu pentru BBC difuzat vineri seară, transmite AFP.

„Împărtăşim durerea (Israelului). Şi împărtăşim dorinţa lor de a scăpa de terorism. Dar de facto, astăzi, civilii sunt bombardaţi. Aceşti bebeluşi, aceste femei, aceşti bătrâni sunt bombardaţi şi ucişi. Nu există „nicio justificare” şi „nicio legitimitate pentru acest lucru. Prin urmare, îndemnăm Israelul să se oprească”, a subliniat şeful statului francez.

 

Această „reacţie în lupta împotriva terorismului, deoarece este condusă de o democraţie, trebuie să fie în concordanţă cu regulile internaţionale de război şi cu dreptul internaţional umanitar”, a spus preşedintele francez.

Întrebat despre o posibilă încălcare a dreptului internaţional de către Israel, Emmanuel Macron a subliniat că el „nu este judecător”, ci „şef de stat”.

Emmanuel Macron şi-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea că bombardarea masivă a Gazei va crea resentimente în regiune.

Acest interviu vine după o conferinţă umanitară organizată joi, la Paris, la iniţiativa preşedintelui francez, în cadrul căreia acesta a cerut „să se lucreze pentru o încetare a focului”.

„Nu există altă soluţie decât o pauză umanitară mai întâi” pentru a ajunge la o „încetare a focului, care va proteja toţi civilii care nu au nimic de-a face cu teroriştii”, a insistat el vineri.
„Este imposibil de explicat că vrem să luptăm împotriva terorismului ucigând oameni nevinovaţi”, a subliniat în continuare preşedintele francez.

Ministerul Sănătăţii al Hamas a anunţat că 11.078 de persoane, dintre care 4.506 copii, au fost ucise în bombardamentele israeliene asupra Fâşiei Gaza.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.