Preşedintele Biden a promulgat legea bugetului federal 

Preşedintele american Joe Biden a semnat joi proiectul de lege al bugetului federal în valoare totală de 1,7 trilioane de dolari, care include 45 de miliarde pentru Ucraina, informează vineri AFP.

Preşedintele Biden, aflat în vacanţă în Insulele Virgine Americane, a postat pe Twitter o fotografie în care semnează documentul care urmează să finanţeze funcţionarea statului federal american – forţele de ordine, diplomaţia, forţele armate sau politica economică -, până în septembrie 2023.

„(Legea) va investi în cercetare medicală, securitate, îngrijire medicală pentru veterani”, ajutoare după dezastre naturale sau programe de combatere a violenţei împotriva femeilor şi „ajutor crucial pentru Ucraina”, a adăugat preşedintele SUA.

Legea a primit sprijin din partea unor republicani asigurând o trecere uşoară şi oferindu-i lui Joe Biden un succes legislativ în contextul în care cel de-al doilea an al său la Casa Albă se apropie de sfârşit şi trebuie să reflecteze asupra posibilităţii de a candida la alegerile prezidenţiale din 2024.

Ea include o modificare a unei legi datând din secolul al XIX-lea menită să menţioneze că vicepreşedintele SUA nu poate interveni direct în certificarea rezultatelor electorale. Fostul preşedintele Donald Trump s-a folosit de ambiguităţile vechiului text pentru a sugera că Mike Pence, vicepreşedintele său, ar fi putut opri venirea la putere a lui Joe Biden după o victorie pe care republicanul nu a vrut să o recunoască, unul din elementele care a dus la asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut