Premieră istoriografică. Momente din istoria dizabilității

Dizabilitatea constă în limitarea funcțională sau restricția în activitate cauzate de o deficiență, desemnând orice reducere, lipsă ori pierdere a aptitudinii de a desfășura o activitate în condițiile considerate normale pentru o ființă umană.

Termenul „dizabilitate/handicap” a pătruns în limbajul legislativ și administrativ după anii 1950. Până atunci, termenul utilizat pe scară largă pentru desemnarea unei persoane cu deficiență era cel de „infirm”. Pe parcursul istoriei, cei cu deficiențe fizice sau mentale mai erau numiți invalizi, schilavi, orbi, chiori, șchiopi, ciungi etc.

Deși persoane cu nevoi speciale au existat dintotdeauna, foarte puțini istorici și cercetători au fost preocupați de acest domeniu.

Cum tema a fost însă una neexplorată, istoricul clujean Răducu Rușeț încearcă să acopere acest gol și să pună în circuitul științific informații inedite ale istoriei dizabilității.

Prin lucrarea „Momente din istoria dizabilității. Repere cronologice și aspecte sociale, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, Răducu Rușeț aduce în fața publicului o încercare de schiță  istorică  a dizabilității și cum era aceasta percepută  în diferite epoci  și perioade de timp.

Volumul de 179 de pagini îi are ca referenți știițifici pe prof. univ. dr Ioan Bolovan și pe cercetătorul dr. Marius Eppel.

Lucrarea surprinde modul în care au evoluat în timp persoanele cu handicap, ce meserii îmbrățișau, statutul lor social și cum s‐a metamorfozat mentalitatea colectivă vis a vis de această categorie socială.

Paginile acestei cărți reflectă modelul medical și social al dizabilității, alături de perspectiva socio‐ antropologică și culturală, sub care poate fi tratată și înțeleasă dizabilitatea.

Răducu Rușeț remarcă faptul că dacă în antichitate și evul mediu suferinzii și persoanele cu handicap erau priviți ca obiecte ale pedepsei divine, în epoca modernă  și contemporană  s‐a schimbat atitudinea socială față de acestea, s‐au făcut pași însemnați în sensul instituționalizării  și incluziunii sociale.

Un aspect important surprins de autor îl constituie „dizabilitățile Marelui Război” reflectate în ziarul Telegraful Român. De asemenea, istoricul prezintă cum a fost abordată situația invalizilor de război  și a legii pensiilor de invaliditate din anul 1918 în cadrul dezbaterilor din Parlamentul de la Budapesta. Autorul arată că militarii întorși de pe front, cu diferite forme de dizabilități  și mutilați (fără o mână, picior, nevăzători, surzi, fără o parte a corpului, cu diferite sechele  și traumatisme) nu s‐au mai putut integra într‐o societate total schimbată, iar sfârșitul unei lumi lăsa în urma sa traume greu de imaginat. Volumul tratează totodată problema dizabilității în Uniunea Sovietică dar și a copiilor cu handicap din căminele spital înființate de regimul comunist din România.

Astfel de cămine‐spitale au fost înființate la Cighid, Sighetu Marmației, Păstrăveni (Neamț), Siret, Alba Iulia etc. „Acești copii erau  ținuți în condiții insalubre, supuși unor tratamente greu de imaginat, tunși chilug, spălați cu furtunul, prost îmbrăcați, înfometați, fără  căldură  etc. În perioada 1 octombrie 1987 – 31 martie 1990, la „Căminul‐spital pentru minori nerecuperabili – Cighid” (Județul Bihor), au murit 138 de copii. În anul 1956 a fost înființat „Spitalul de copii neuropsihici – Siret”. Dintre cei 8586 copii internați în acest cămin‐spital, în perioada 1956‐2001, au murit 1500 copii”, apune autorul pe fondul celor relevate de cei de la IICCMER (Dl. Profesor Radu Preda și Istoricul Marius Oprea).

Sursele de documentare folosite de Răducu Rușeț au fost numeroase și variate. Este vorba de surse inedite, presă, memorialistică, legislație, ghiduri și broșuri, romane istorice, dicționare, enciclopedii, teze de doctorat.

Autorul prezintă și o listă a personalităților cu dizabilități. Printre acestea se numără împăratul roman Claudiu(dizabilități fizice), Ludwig von Beethoven(surd), Leonardo Da Vinci(asmibolie), Albert Einstein(dizabilități de învățare), Franklin Delano Roosevelt(poliomelită), Woodrow Wilson(dislexie severă) și George Washington(dificultăți de învățare).

Munca depusă de autor pentru realizarea acestei cărți de pionierat face să beneficiem de informații deosebit de importante legate de istoria dizabilității.

Practic, Răducu Rușeț introduce în circuitul istoriografiei românești un subiect foarte interesant și o temă de cercetare relevantă pentru istorici, sociologi, psihologi, antropologi  și psihopedagogi.

Răducu Rușeț este doctor în istorie și documentarist I A la Biroul pentru Studenți cu Dizabilități (BSD) din cadrul Universității Babeș‐Bolyai (UBB).

Printre lucrările publicate:: [Septimiu Albini], Societatea Transilvania. Amintiri de la Tribuna Veche. Scrieri Politice, Transcrierea textelor, note și indici de Răducu Rușeț, Editura Presa Universitară  Clujeană, Cluj‐Napoca, 2014; Comitete de redacție  și politici editoriale în presa românească  din Transilvania  și Ungaria. Intelectualitatea jurnalistică românească între anii 1838‐1918, Editura Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române, Cluj‐Napoca, 2015; Redactori și redacții românești din Transilvania și Ungaria în secolul al XIX‐lea, Editura GlobeEdit, Saarbrücken, Germania, 2016; Aspecte privind istoria copiilor din Transilvania în a doua jumătate a secolului al XIX‐lea: Proiectul de lege din anul 1891, Editura Presa Universitară  Clujeană, Cluj‐Napoca, 2019; Organizarea grădinițelor din Franța  și Belgia în perioada 1931‐1933, Editura Presa Universitară  Clujeană, Cluj‐Napoca, 2020; Monografia Fundației Ziariștilor Români din Ungaria: 1910‐1918/1931, Editura Presa Universitară  Clujeană, Cluj‐Napoca, 2021.

Cosmin PURIȘ