Premieră europeană la Institutul Inimii din Cluj. Intervenție minim invazivă la un pacient cu tumoră renală extinsă la nivel cardiac

O echipă multidisciplinară, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Nicolae Crișan și Șef Lucrări Dr. Alexandru Oprea a efectuat, recent, cu succes o intervenție chirurgicală de mare complexitate, care a presupus extirparea unei tumori renale drepte de 10 cm, în cazul unui pacient de 66 ani.

”Tumora prezenta extindere în vena renală dreaptă și vena cavă inferioară pană la nivelul inimii (în atriul și ventriculul drept). Intervenția chirurgicală a fost efectuată exclusiv prin abord minim invaziv și a avut o durată de aproximativ 7 ore. Timpul abdominal al intervenției a fost realizat prin laparoscopie tridimensională (aparatură pusă la dispoziție de Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”) utilizându-se un abord bipolar (retroperitoneal și ulterior transperitoneal) dezvoltat de Prof. Emerit Dr. Ioan Coman).

Ulterior, a fost realizat abordul toracic de către echipa de la Institutul Inimii, Secția de Chirurgie Cardiovasculară, prin mini-toracotomie dreaptă, pe cord bătând asistat, utilizând by-passul cardiopulmonar cu canulare periferică. Complexitatea intervenției chirurgicale a fost dată de deschiderea concomitentă a venei cave inferioare și a atriului drept, cu extragerea în întregime a trombului tumoral împreună cu masa tumorală și sutura venei cave inferioare exclusiv prin abord laparoscopic.

Deși intervenția a avut un grad de complexitate ridicat, pierderile sangvine au fost minime, iar pacientul nu a necesitat trasfuzie de sânge sau spitalizare prelungită în secția de terapie intensivă.

Tratamentul recomandat al tumorilor renale cu tromb tumoral la nivel venos, fără metastaze la distanță, este chirurgical prin abord deschis. Aceste intervenții asociază o rată crescută de complicații și mortalitate perioperatorie. Acesta este motivul pentru care s-a preferat o tehnică minim invazivă pentru acest pacient, care să permită o recuperare rapidă și sigură. Experiența la nivel mondial pentru acest tip de intervenții chirurgicale este încă limitată.

Echipa de urologi de la Spitalul Municipal Cluj-Napoca a fost compusă din Prof. Univ. Dr. Nicolae Crișan, Asist. Univ. Dr. Iulia Andraș, Dr. Paul Medan, Dr. Eduard Popovici, Asist. Ana-Maria Seleș, iar echipa de la Institutul Inimii a avut următoarea componență: Șef Lucrări Dr. Alexandru Oprea, Dr. Cătălin Trifan, medic ATI Dr. Stanca Aszalos.

Intervenția chirurgicală s-a desfășurat în cadrul Secției de Chirurgie Cardiovasculară a Institutului Inimii de Urgență pentru Boli Cardiovasculare ,,Niculae Stăncioiu”, Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al Institului Inimii.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut