Cel mai vârstnic român și veteran de război, omagiat la Gherla la 111 ani

Cel mai vârstnic român, veteranul de război Iosif Rus, a fost omagiat miercuri la Gherla la împlinirea venerabilei vârste de 111 ani. În cadrul unei ceremonii de o profundă încărcătură emoțională, desfășurate în prezența prefectului județului Cluj, Maria Forna, și a comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, Iosif Rus, născut înaintea Marii Uniri, a fost decorat cu Emblema de Onoare a Armatei României în semn de profundă recunoștință pentru o viață pusă în slujba patriei.

„Ați trăit mai mult de un secol de istorie pe care noi îl citim în cărți și pe care dumneavoastră l-ați purtat pe umeri.

Pentru faptele sale de arme, domnul Iosif Rus a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”. Municipiul Gherla i-a acordat titlul de Cetățean de Onoare. Iar eu, în calitate de prefect, am avut privilegiul de a-i acorda distincția „Onoare pentru Cluj”. Iar astăzi, acestor recunoașteri li se adaugă Emblema de Onoare a Armatei României.

Această distincție este expresia recunoștinței pe care Armata Română o poartă celor care i-au slujit cu credință și i-au onorat numele. Puțini oameni o merită pe un temei mai solid decât domnul general Iosif Rus. Prim acest gest, Divizia 4 Infanterie „Gemina” ne arată că între generația care a luptat pentru țară și militarii care o apără astăzi există o legătură care nu se rupe: Armata nu își uită veteranii”, a declarat prefectul Maria Forna la ceremonia dedicată lui Iosif Rus.

„Domnule general, vă dorim multă sănătate, liniște și bucuria de a fi înconjurat de oameni care vă prețuiesc. Ne-ați arătat că o viață lungă este, mai presus de toate, o viață trăită cu rost, cu demnitate și cu onoare. La mulți ani cu sănătate, domnule general!”, a transmis prefectul.

Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.