„Porțile Deschise” s-au deschis pentru Moș Crăciun

Cei 40 de  copii ai Fundației „Porțile Deschise” din municipiul Gherla au trăit momente emoționante la tradiționala serbare de sfârșit de an ce a avut loc la sediul de pe strada Armenească, bucurându-se  de cadourile primite cu ocazia Crăciunului.

Așa cum se întâmplă de fiecare dată, cei mici au cântat colinde, au recitat poezii creștine și au prezentat scenete biblice. Prin colindul copiilor, de atmosfera sărbătorii Crăciunului au avut parte și părinții interpreților, cu toții bucurându-se  de magia  celei mai mari sărbători religioase.

Sala unde a avut loc evenimentul a fost frumos împodobită cu ghirlande și decorațiuni multicolore, nelipsind nici bradul împodobit cu jucării și dulciuri. Mesajul biblic a fost prezentat de pastorul Laurențiu Leonaș, care a vorbit pe scurt copiilor și părinților despre semnificația Crăciunului, sărbătorit an de an de gazde în spirit creștinesc. Tot respectul pentru educatoarele care au pregătit programul de sărbători și care zi de zi educă copiii în acest spirit

Recent, Fundația „Porțile Deschise” a marcat 20 de ani de activitate, o perioadă deosebit de bogată în activități instructiv-educative și recreative de care au avut parte sute de copii din clasele I-VIII, din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.1 din localitate.

Desigur, înainte de a pleca acasă, micii locatari au primit cadouri de Crăciun, iar colindele cu glas de copil au răsunat în  continuare, până la ieșirea de pe poarta fundației.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut