Poetul clujean Ioan Negru – cîştigătorul Festivalului naţional de poezie “Octavian Goga”

negruFestivalul – concurs de poezie şi eseu “Octavian Goga”, una dintre cele mai longevive manifestări de profil din ţară, a ajuns în acest an la cea de-a 30-a ediţie, la care au participat 43 de concurenţi din 16 judeţe din toată România.

“În acest an avem un podium onorabil, care reuneşte de la poeţi consacraţi la autori foarte tineri “ a apreciat Victor Cubleşan, directorul Direcţiei judeţene de Cultură Cluj şi preşedintele juriului, la decernarea premiilor, care a avut loc duminca trecută, la Ciucea, în incinta Muzeului memorial “Octavia Goga”. Podiumul festivalului a fost ocupat de Ioan Negru (judeţul Cluj) – locul I (foto), Linca Kucsinschi (judeţul Alba) şi Andreea Voicu (judeţul Dîmboviţa) – locul II, Ioana Stancu şi Ioan Pop (judeţul Bistriţa – Năsăud) – locul III, diplomele de merit pentru activitate poetică fiind obţinute de Ioan Marinescu – Puiu şi Gavril Moisa (judeţul Cluj). “Cred că acest festival este unul dintre cele mai serioase din ţară, deoarece laureaţii concursului pot forma o mini-istorie literă a României“ a mai spus Victor Cubleşan, afirmaţiile sale fiind susţinute de Aurel But, directorul muzeului din Ciucea, care a afirmat că, de-a lungul timpului, premiile festivalului au fost acordate multor nume consacrate ale poeziei româneşti.

Şi, fiindcă am amintit de gazda acestei manifestări, Muzeul din Ciucea, să spunem că acesta se află acum într-o stare mult mai bună decît în anii anteriori, aceasta ca urmare a eforturilor făcute de conducerea aşezămîntului, care a reuşit să restaureze atît clădirile, cît şi parcul din acest complex, finanţarea fiind asigurată de Consiliul Judeţean Cluj. Concret, în urmă cu opt ani au fost începute lucrările de restaurare la clădiri, care au fost reparate şi în care a fost instalat un sistem de încălzire centrală, pentru ca ulterior să fie refăcute aleile din parc, zidurile de susţinere şi de împrejmuire a terenului, respectîndu-se materialele şi planurile originale. Din cîte spune directorul muzeului, refacerea ansamblului este finalizată în proporţie de peste 90%, pentru anii următori fiind necesare fonduri pentru restaurarea mobilierului, tablourilor, tapiseriilor şi a fondului de carte, precum şi pentru refacerea Teatrului de vară, construit în incinta complexului muzeal.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.