Peste 80 de copii de la Colegiul „George Coșbuc” au jucat la Film Studio Coșbuc

Peste 80 de copii din Municipiul Cluj-Napoca și din localitățile Florești, Dezmir și Chinteni din județul Cluj au beneficiat de ateliere în cadrul clubului de film organizat la Colegiul Național „George Coșbuc”, Cluj-Napoca. Colegiul Național „George Coșbuc” a organizat, în perioada octombrie – decembrie 2023, proiectul „Film Studio Coșbuc”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Prin acest proiect, clubul Film Studio Coșbuc din cadrul Colegiului Național „George Coșbuc” a oferit ateliere de filmare, editare, actorie și creare de materiale de recuzită. Activitățile s-au adresat atât elevilor de gimnaziu și de liceu din cadrul colegiului, cât și elevilor și profesorilor din afara instituției, prin intermediul materialelor online pe care le-au pus la dispoziția celor care doresc să inițieze activități de lectură sau de teatru și au avut loc la Colegiul Național „George Coșbuc”. În cadrul activităților, copiii au aflat despre tehnicile de filmare și de editare, au învățat să folosească echipamentele foto-video și să lucreze în trei programe de editare diferite. De asemenea, au învățat tehnici de actorie și de gestionare a emoțiilor și au pus în rol câteva scenete diferite. Totodată, un grup de elevi s-a ocupat de redactarea și chiar de compunerea scenariilor pentru piesele care au fost puse în scenă. Pentru a învăța să folosească echipamentele, programele de editare, tehnicile de actorie și pentru a confecționa materiale, elevii care s-au înscris în clubul Film Studio Coșbuc s-au organizat pe grupuri de lucru. Elevii din ciclul liceal au jucat rolul de mentori ai elevilor din gimnaziu, împărtășindu-le acestora cunoștințe utile despre procesele presupuse pentru crearea unui film și despre folosirea echipamentelor. Întâlnirile au avut loc săptămânal, pe grupele la care elevii s-au înscris. Un grup de elevi a învățat tehnici de filmare și de realizare a fotografiilor. Un alt grup s-a ocupat de învățarea procesului de editare a videourilor. Alte ateliere au presupus confecționarea de materiale utile, cum ar fi decoruri, marionete sau alte personaje. Un grup de elevi s-a ocupat de partea coregrafică, învățând dansuri pentru un tip de teatru deosebit, teatrul de umbre. Nu în ultimul rând, mulți elevi s-au implicat în atelierele de actorie, astfel încât în acest moment se pregătește lansarea a numeroase scenete jucate de participanți.

De asemenea, grupul care s-a ocupat de scrierea scenariilor a făcut posibilă existența în acest moment a unui bogat material pe care clubul de film îl va împărtăși colegilor în format online. În acest scop, elevii au început să lucreze pentru crearea unui site al clubului „Film Studio Coșbuc”, unde se vor putea găsi și descărca materialele enumerate. Astfel, a fost posibilă participarea mai multor elevi și profesori la activitățile clubului, într-un mod indirect, prin materialele care sunt disponibile în format online pe site-ul clubului de film. Pe tot parcursul desfășurării proiectului, Film Studio Coșbuc a documentat activitățile, pentru ca publicul larg să aibă acces la toate materialele folosite . Fie că e vorba de elevi sau cadre didactice, care își doresc să folosească materialele la clasă, ei pot să descarce materialele foto, video sau pdf de pe site-ul clubului de film, al cărui link va fi postat de paginile de Facebook și de Instagram ale clubului. Materialele sunt disponibile în mod gratuit. Așadar, impactul direct al proiectului constă în posibilitatea de a oferi, în mod gratuit, acces la materiale și exerciții pentru a ajuta atât școala în care a fost înființat clubul de film, cât și alte școli, care doresc să desfășoare activități de film sau de teatru.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut