Copiii gherleni la vânătoare de ouă

Sărbătorile pascale au însemnat pentru copiii gherleni momente de relaxare, dar și de rememorarea unor tradiții populare specifice evenimentului religios marcat de toți creștinii ortodocși și greco- catolici. Învierea Mântuitorului nostru Isus Cristos a fost sărbătorită în toate bisericile orașului, dar și copiii au avut parte de diferite activități, surprize pregătite de iepuraș pentru ei. 

În organizarea sucursalei Gherla a Uniunii Armenilor din România, la clubul comunității de pe strada Ștefan cel Mare nr. 17 s-a desfășurat concursul ”Easter – Egg Hunt”, adică ”Vînătoare de ouă”, la care a participat un număr mare de copii, majoritatea din cadrul comunității locale de armeni. Organizatorii au pregătit surprize plăcute tradiționale de Paște, la loc de cinste aflându-se vânarea a zeci de ouă colorate ascunse în diferite colțuri ale curții clubului. Este o activitate pascală, care respectă tradițiile folclorice, conform căreia ouăle se ascund în locuri neaccesibile printre urzici și spini și care trebuie găsite într-un timp cât mai scurt și predate juriului. Participanții au dat dovadă de multă vigilență și atenție, cu toții reușind să-și ducă la îndeplinire cu succes misiunea lor deloc ușoară, dar terminată cu satisfacție și bucurie. La final, concurenții au fost recompensați cu câte un iepuraș din ciocolată și alte dulciuri pe care le-au și gustat la fața locului. Cele două fete, Cezara Pătac și Maia Benedek, care au dus greul organizării, au fost mulțumite de rezultatele obținute de copii, cu toții au petrecut clipe de bucurie, toată întrecerea fiind ”supervizată” de câinele Rex, gazda locației unde a avut loc evenimentul, înscris în cadrul manifestărilor desfășurate cu ocazia Paștelui. Acțiunea armenilor gherleni a celebrat atât marea sărbătoare creștină, cât și Iepurașul, aflat în centrul atenției. Concursul din weekendul trecut s-a lăsat cu voie bună și multă, multă veselie. ”Vânătoarea de ouă” de la Gherla a fost coordonată de voluntarii Ansamblului de dansuri ”Hayakaghak” condus de Ursan Esztegár Erika care tot zilele trecute au avut o evoluție de mare succes la ”EthniCity” de la Cluj-Napoca.

La Gherla foarte mulți copii au participat la Slujba de Înviere oficiată în toate lăcașurile de cult, luând Lumină alături de părinți și bunici, un obicei frumos în orașul de pe Someș, un vechi și cunoscut centru al spiritualității și culturii transilvane.

Szekeky Csaba

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut