Peste 400 de persoane au participat la seara organizată de ONCOS de Ziua Internațională a Vârstnicilor

O adevărată tradiție cu implicații de suflet pe care Grupul ONCOS și-o asumă de mai mulți ani de zile. În calendarul activităților sale cu un vădit accent caritabil, se situează, la loc de cinste, și sărbătorirea Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, eveniment stabilit de Organizația Națiunilor Unite, în 1989, pentru data de 1 octombrie a fiecărui an.

Chiar dacă data nu este bătută în cuie, Grupul ONCOS nu ezită să le ofere vârstnicilor momente de respect, onoare, distracție și socializare, la care participă conducerea grupului producător de carne de pui și produse de panificație pentru o bună parte din județele Transilvaniei.

Și în acest mijloc de octombrie, 400 de persoane vârstnice din Asociația Județeană a Pensionarilor Cluj  au participat la un festin oferit de conducerea Grupului ONCOS în unul din marile saloane ale Grand Hotel Napoca.

În deschiderea acestei seri distractive,  în care meniul și muzica au fost pe gustul tuturor, a vorbit dl. Ioan Constantinescu, președintele asociației, care a amintit că Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice este o sărbătoare, dar și o dovadă în plus a prețuirii sincere și respectului datorat vârstnicilor.

Toate acestea ca o recompensă pentru întreaga lor activitate și contribuție adusă în folosul societății în lunga perioadă activă în care eforturile au fost de mare folos în diferite domenii ale muncii fizice și intelectuale.

Grație generozității dovedite și de această dată de ing. Vasile Onaca, a subliniat președintele structurii asociative, ne raliem și azi stării sufletești specifice unei sărbători, drept pentru care adresăm sincere mulțumiri  domnului   Onaca și colectivului care produce o parte importantă a produselor noastre alimentare românești din coșul zilnic.

Peste 400 de tâmple argintii de diferite profesii, care m-au impresionat cum știu să se distreze cumpătat și  frumos, bucurându-se de meniurile pregătite din aripi de pui, ficăței, pulpe și piept de pui, sărățele, pateuri, vin, ceva…tării, muzică populară și ușoară, care i-a scos pe seniori noștri la joc și voie bună, așa cum o fac și la 8 martie, tot prin generozitatea ONCOS.

În plăcuta și antrenanta atmosferă am reușit să port scurte dialoguri cu câțiva seniori, care nu au fost…zgârciți a spune ce-i doare. D-na Minerva Legian, după 30 de ani de muncă, are o pensie de 1.100 lei, vecina dumneaei de masă, Rafila Filipaș,  are o pensie de 1.350 lei, ambele doamne au mulțumit conducerii ONCOS că le oferă destul de des oferte la produsele de carne de pui și chiar la unele sortimente de pâine. Pensiile sunt derizorii, noi luăm în trei ani cât ia un magistrat într-o lună, asta-i dreptatea în România, au ținut să precizeze cele două doamne, îndemnând și alți producători de bunuri să ia exemplu de la ONCOS.

Dl. Alexandru Buhai a lucrat, neîntrerupt, 35 de ani în CFR, fiind de profesie ing. constructor de locomotive și vagoane. Este îngrijorat de starea deplorabilă în care se află Căile Ferate Române, nu se mai fac locomotive, iar disciplina în acest sector este fără precedent, ajungându-se ca mecanici de locomotivă să urce băuți și chiar drogați la pupitrele de comandă ale trenurilor.

Cadrele didactice de nivel universitar și liceal, respectiv doamnele Liliana Mihuț și Adriana Știrban, au pregătit multe generații de elevi și studenți. Ele se bucură că primesc mulțumiri de la foștii absolvenți, dar nu au ezitat să spună că sistemul de învățământ de azi este în mare suferință.

Cel mai în vârstă pensionar din sală a fost ing. Ioan Ciorba, de 90 de ani, care este îngrijorat de situația din Gaza – Israel și din proximitatea noastră, Ucraina.

Apropo de vârstă, amfitrionul evenimentului, președinte al Consiliului de Administrație ONCOS, ing. Vasile Onaca, a făcut o scurtă adunare și-mi spunea, marți seara, că în sală se află oameni de diverse profesii și de mare valoare, iar dacă însumăm anii lor de muncă și o medie de viață de numai 72 de ani rezultă o cifră impresionantă de peste trei mii de ani.

Vă dați seama câtă experiență, câte cunoștințe profesionale din domeniul ingineriei, medicinei, învățământului, culturii, câtă înțelepciune și bun simț, valori ce trebuie să știm să le asimilăm de la acești oameni cu o verticalitate demnă de urmat, a ținut să completeze antreprenorul Vasile Onaca, care s-a întreținut permanent cu persoanele vârstnice, pe care le stimează, la care ține ca la propria familie și pe care le va sprijini și în viitor cu tot ce-i stă în putință.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut