Percheziții, la Gherla, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Cluj, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, au pus, joi, 27 mai, în executare șase mandate de percheziție în municipiul Gherla, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și uzul de armă neletală fără drept.

„În urma activităților de cercetare efectuate de polițiști, a reieșit că trei bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, din comuna Geaca și Palatca, ar fi deținut fără drept arme lungi și muniție aferentă acestora, acestea fiind păstrate în mai multe imobile de pe raza municipiului Gherla. Ca urmare a perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două arme neletale, două lunete, mai multe cutii cu alice, 3 cuțite de vânătoare, 4 trofee de vânat și o săgeată metalică” – informează IPJ Cluj.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, precum și din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla. Activitățile au beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic Cluj și al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut