Pensiile speciale ale parlamentarilor, „pe făraș”?

La presiunea cadrelor didactice sau nu, pensiile speciale ale parlamentarilor ar putea fi eliminate, dacă o inițiativă legislativă depusă de PSD va trece de votul aleșilor. Rămâne acum de văzut dacă opoziția – care la rândul ei a avut câteva inițiative legislative în acest sens, dar care au rămas blocate – se va alătura puterii în acest demers. Cu alte cuvinte, rămâne de văzut dacă într-adevăr există intenție pentru elimnarea acestor pensii speciale.

PSD a depus la Parlament un proiect de lege de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor, a anunţat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis. „Am depus o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea, abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, considerând că, în acest mod, avem autoritatea morală de a discuta despre celelalte pensii speciale, abrogarea lor, impozitarea lor, eliminarea unor tipuri de pensii speciale. Ştiţi că avem în dezbatere parlamentară o lege prin care impozităm şi eliminăm anumite categorii de pensii speciale. Evident că şi celor de la USR le-a scăpat asta intenţionat, cred eu, că nu au băgat în PNRR şi eliminarea pensiilor parlamentarilor. Considerăm că nu putem discuta despre impozitarea magistraţilor, impozitarea altor tipuri de pensii speciale şi eliminarea unor astfel de tipuri de pensii speciale, de categorii, noi fiind beneficiari în continuare de pensii speciale şi neimpactând în niciun fel pensiile speciale ale parlamentarilor”, a precizat Simonis la Parlament.

Parlamentarii clujeni susțin că eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor a fost mereu „pe agenda” lor.

“Nu este niciun secret faptul că s-a mai votat un proiect similar în anul 2021. L-am votat și voi vota orice proiect cu acest scop. Nu am văzut proiectul, dar sper să fi fost redactat în mod corect, procedural vorbind”, a declarat deputatul PNL de Cluj, Radu Moisin.

„De 397 de zile, PSD și actuala guvernare în ansamblu blochează proiectul de lege al USR pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor. Acum, cu ipocrizie maximă, social democrații  vin și ne spun că le vor elimina printr-un proiect pe care l-au depus ei ieri în parlament. Puteam să le eliminăm de mai bine de un an, dacă PSD și PNL ar fi renunțat să facă din România o patrie a specialilor. USR este singurul partid care a depus permanent toate eforturile pentru eliminarea pensiilor speciale. Dacă acum, în al 12-lea ceas, PSD și PNL vor susține și ei prin vot, nu prin declarații politice, eliminarea pensiilor speciale, pentru început ale parlamentarilor, va fi mai bine mai târziu, decât niciodată”, a spus liderul USR Cluj, deputatul Oana Murariu.

Întrebată dacă va vota acest proiect, ea a mai spus: „Constant am făcut toate demersurile posibile pentru desființarea pensiilor speciale”.

„Nu cred nimic din ceea ce vine dinspre PSD. Acest partid e campionul demagogiei, imposturii și minciunii. Primul proiect legislativ pe care l-am votat a fost tot un proiect de felul acesta, care, mai apoi, a fost declarat neconstituțional pe motive procedurale de către CCR. Totul a fost o mascaradă, așa cum cred că este cazul și acum – membrii CCR au fost votați de PSD, PNL și UDMR.

Toate vechile partide depind de miile și zecile de mii de beneficiari ai acestor pensii speciale. Sunt substanța lor. Modul acestor partide de a exista este de a da foloase necuvenite propriilor membrii. Sunt demagogi și actori de primă mână. Una spun și alta fac. Folosesc cuvinte frumoase, se dau plini de înțelegere și bune intenții, însă faptele lor îi dau de gol.

Suntem în anul de grație 2023, aceste pensii sunt deja de zeci de ani, tot mai numeroase, însă ei sunt tot la stadiul de intenție. Sunt în stare să treacă super-rapid prin Parlament orice lege anti-națională sau pentru propriul interes. După zeci de ani nu reușesc să elimine pensiile speciale. Cine-i mai crede?! De la intrarea în Parlament AUR are un proiect de supra-impozitare a părții bazate pe necontributivitate, proiect blocat de PSD și compania. Nu vor adopta proiecte de eliminare a pensiile speciale decât în precampania electorală sperând ca după viitoarele alegeri CCR să le declare neconstituționale”, a subliniat și deputatul AUR de Cluj, Alin Coleșa.

Traiectoria legislativă

Liderul deputatților PSD a mai menţionat că iniţiativa depusă de Partidul Social Democrat prevede eliminarea definitivă a pensiilor speciale ale parlamentarilor, nu impozitarea lor, precizând că odată cu intrarea în vigoare a acestei legi vor fi suspendate şi pensiile pentru parlamentari aflate în plată.

„Ultima decizie a Curţii Constituţionale nu invocă niciunde retroactivitatea legii pe care am votat-o în urmă cu un an de zile, tot la iniţiativa noastră, ci CCR se referă la procedura prin care a fost adoptată, pe repede înainte, trecerea de la o Cameră la alta. Vom avea grijă – în primul rând legea respectă întru totul decizia Curţii, iar procedura prin care va fi adoptată cu siguranţă va ţine cont de decizia Curţii”, a explicat Alfred Simonis, întrebat de posibilitatea ca acest proiect să fie atacat la Curtea Constituţională.

Simonis a mai precizat că proiectul modifică în acest sens Statutul deputaţilor şi senatorilor şi urmează să fie adoptat în şedinţă comună a celor două Camere.

„Este o lege care trebuie trecută prin ambele Camere, în plen comun, fiind vorba de Statutul parlamentarilor. În acest moment, există perspectiva ca în această lună, până la finalul sesiunii, să fie adoptat, atât timp cât va avea raportul comisiilor”, a spus liderul deputaţilor PSD, adăugând că raportul va putea fi adoptat în comisii săptămâna viitoare.

Proiectul va intra în circuitul parlamentar în paralel cu proiectul referitor la toate pensiile speciale din România.

„Repet, nu putem vorbi de impozitare şi eliminare pentru alte categorii atât timp cât suntem beneficiari de pensii speciale. Eu, oricum, nu sunt beneficiar pentru că mi-am dat demisia în ultima zi de mandat. Neavând un mandat plin, nu pot beneficia de pensie specială, dar cred că aşa e normal, ca parlamentarii să nu mai aibă pensii speciale”, a adăugat Alfred Simonis.

Potrivit lui Simonis, adoptarea acestui proiect „nu este o chestiune de buget, este o chestiune de moralitate şi de aşteptare a societăţii”.

„Oamenii politici trebuie să-şi amintească faptul că sunt cei care trebuie să fie extrem de atenţi la ceea ce îşi doreşte opinia publică. Cred că nu mai e nimeni în România care să susţină pensii speciale pentru parlamentari şi pensii speciale, în general”, a mai spus Simonis.

Proiectele similare din Parlament urmează probabil să fie respinse, odată ce acest proiect va fi adoptat.

„Iniţiativa a fost depusă de câteva minute, urmează să hotărâm care este cea mai bună soluţie, astfel încât să scăpăm de aceste pensii ale parlamentarilor, putând discuta despre o reformă a pensiilor din România”, a subliniat Simonis.

Telenovela pensiilor speciale ale aleșilor

În 2021, parlamentarii au decis eliminarea pensiilor speciale ale deputaților și senatorilor. Legea a fost votată în plenul reunit, după ce anterior a primit un raport de admitere cu amendamente.

Ulterior, Curtea Constituțională a decis că Legea prin care pensiile speciale ale parlamentarilor erau anulate încalcă Constituția și a declarat-o neconstituțională în ansamblul ei, unul din argumente fiind că parlamentarii s-au grăbit la momentul votului.

Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut