Patru din zece profesori din România se gândesc frecvent să renunțe la catedră

38% dintre profesorii români se gândesc frecvent să renunțe la profesie, iar peste jumătate spun că se confruntă constant cu situații stresante la locul de muncă, potrivit celui mai amplu studiu privind starea de bine a cadrelor didactice realizat în România în anul școlar 2025-2026.

Datele reies din „Barometrul stării de bine a profesorilor din România”, realizat de InIm Institute, cu sediul în Cluj, în parteneriat cu Frappé Digital, pe un eșantion de 1.518 educatori, învățători și profesori din mediul urban și rural. Cercetarea, desfășurată în lunile aprilie și mai 2026, compară pentru prima dată starea de bine a profesorilor cu cea a medicilor de familie și a populației urbane active.

Un corp profesoral obosit, afectat de stres și birocrație

Potrivit studiului, 51% dintre profesori spun că se confruntă frecvent cu situații stresante la locul de muncă, procent superior celui înregistrat în rândul medicilor de familie (45%) și aproape dublu față de populația urbană activă (26%).

În același timp, 14% dintre cadrele didactice prezintă un risc ridicat de burnout, fenomen mai pronunțat în cazul profesorilor cu vârsta sub 45 de ani, al celor care predau la gimnaziu și al cadrelor didactice din București.

Autorii studiului arată că intenția de a părăsi sistemul de învățământ este strâns legată de nivelul ridicat de stres și de suprasolicitarea administrativă acumulată pe parcursul anului școlar.

Satisfacția profesională rămâne ridicată, dar echilibrul dintre muncă și viața personală lipsește

În ciuda dificultăților, 39% dintre profesori declară că au un nivel ridicat de satisfacție profesională, procent comparabil cu cel al medicilor de familie.

De asemenea, 84% dintre respondenți apreciază colaborarea cu colegii, iar 76% consideră că au acces la oportunități de formare profesională.

În schimb, doar unul din trei profesori (33%) spune că beneficiază de un echilibru bun între viața profesională și cea personală, față de 55% dintre persoanele din populația urbană activă.

Suprasolicitarea, volumul mare de activități administrative și salariile considerate insuficiente sunt principalele motive invocate pentru acest dezechilibru. Aproximativ două treimi dintre profesori afirmă că petrec prea mult timp cu sarcini birocratice, în detrimentul activităților didactice.

Lipsa recunoașterii profesionale, principala vulnerabilitate

Pe baza modelului SCARF, utilizat în psihologia organizațională pentru evaluarea nevoilor sociale la locul de muncă, cercetarea indică un indice mediu de potențare a stării de bine de numai 33%.

Cele mai slabe rezultate au fost înregistrate la capitolele „statut” și „corectitudine”, ceea ce indică faptul că mulți profesori simt că munca lor nu este suficient recunoscută, atât la nivel social, cât și instituțional.

Percepția este mai accentuată în învățământul liceal și în mediul urban, în timp ce profesorii din grădinițe, ciclul primar și mediul rural raportează niveluri mai ridicate de recunoaștere.

Ce cer profesorii pentru noul an școlar

În cadrul componentei calitative a cercetării, cadrele didactice au indicat principalele măsuri care ar putea îmbunătăți condițiile de muncă în anul școlar 2026-2027.

Printre cele mai frecvente solicitări se numără reducerea birocrației și digitalizarea activităților administrative, salarii corelate cu performanța și complexitatea muncii, reducerea numărului de elevi din clase și a normei didactice, acces la servicii de sprijin psihologic pentru profesori și programe gratuite de formare profesională, inclusiv pentru lucrul cu elevii cu cerințe educaționale speciale.

Autorii studiului recomandă monitorizarea anuală a stării de bine a cadrelor didactice, pentru a putea evalua impactul măsurilor adoptate în sistemul de învățământ.

„Istoria ne va judeca nu după câte reforme am scris pe hârtie, ci după cât de bine am înțeles că oamenii sunt cei care schimbă educația. Credem că investiția în starea de bine a profesorilor este cea mai valoroasă investiție pe care o putem face în viitorul unei națiuni”, a declarat Simona Baciu, președinte și fondator InIm Institute.

La rândul său, Oana Moșoiu, lector doctor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, consideră că datele reprezintă „un semnal de alarmă”, subliniind că starea de bine a profesorilor trebuie tratată ca o prioritate a sistemului educațional.

„Nu putem cere profesorilor să reziste la nesfârșit într-un sistem care îi epuizează. Starea de bine a profesorului nu este un moft, ci o condiție de bază pentru performanța elevilor”, afirmă și Marius Cîmpean, director operațional al InIm Institute.

Potrivit autorilor, „Barometrul stării de bine a profesorilor din România” este una dintre cele mai ample cercetări realizate până în prezent în învățământul preuniversitar românesc. Studiul a fost realizat prin chestionar online, în perioada aprilie–mai 2026, pe un eșantion de 1.518 cadre didactice, fiind completat de date colectate de la 305 medici de familie și 1.078 persoane reprezentative pentru populația urbană activă.

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.