Patru bănci în “Prima Casă”

Patru bănci – BCR, CEC Bank, Alpha Bank şi BRD  – au semnat pînă în prezent contractul cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor IMM pentru a intra în noul program “Prima Casă”, dintr-un total de 12 bănci care şi-au anunţat intenţia de a acorda în continuare acest tip de credite.

Programul “Prima Casă” se adresează oricărei persoane fizice care nu deţine în proprietate exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia nici o locuinţă sau care deţine cel mult o unitate locativă, dobîndită prin orice alt mod decît prin program, în suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi. Programul a fost lansat în 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începînd din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de cîte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii. Guvernul a decis, în luna martie a acestui an, ca garanţia statului să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 metri pătraţi şi doresc un confort sporit, băncile avînd la dispoziţie 3 luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut