Parcul „smart” din Florești a fost inaugurat

Locuitorii comunei Florești se pot bucura, de acum, de un nou parc de agrement și de joacă. Acesta a fost amenajat pe terenul fostului Poligon.

Suprafața totală a parcului este de 15.760 mp, iar suprafața aparatelor de joacă este de 965 mp. De asemenea, floreştenii se pot bucura şi de o suprafață de spații verzi amenajate în cuantum de 5.390 mp. Ca dotări, parcul are elemente smart și cuprinde 5 ansambluri de joacă mari, balansoare, echipament de joacă de cățărare, leagăne, minitribună, scenă, grup sanitar, foișor, cișmea.

Vă reamintim că, într-un interviu acordat ziarului Făclia, primarul Horia Şulea atrăgea atenţia asupra faptului că administraţia locală are în vedere, în viitorul apropiat, mai multe “proiecte verzi”, dar că pentru a amenaja parcuri şi a crea “condiții normale” de viață în anumite zone ale Floreștiului, trebuie să se apeleze la exproprieri. De altfel, încă de la începutul anului, primarul de la Florești a propus spre aprobare, într-o ședința de Consiliu Local, începerea demersurilor pentru exproprierea a două suprafețe de teren în zona străzii Porii şi în zona străzii Urușagului, în vederea construirii a două parcuri de agrement și de odihnă, pentru cei mici şi cei mari.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.