Parcul mare din Gherla se reînnoiește

De obicei, despre refacerea zonelor verzi scriem în pragul primăverii, dar după cum a fost vremea la mijlocul lunii ianuarie, unele lucrări de sezon au fost demarate mai devreme. Mult mai devreme, am adăuga noi, având în vedere perioada în care ne găsim, însă condițiile meteorologice au permis organizarea unor acțiuni gospodărești.

În municipiul Gherla, ca niciodată, în această vreme a fost luat cu asalt frumosul parc aflat chiar în centrul orașului. Cu mic, cu mare, locuitorii urbei au ieșit la plimbare, folosindu-se de razele de soare care ardeau de parcă ar fi fost sfârșitul lunii martie sau chiar primele zile ale lui aprilie. Una din surprizele plăcute pentru pietonii aflați la  plimbare este schimbarea tuturor băncilor de pe marginea aleilor. În locul celor vechi au fost montate bănci noi, moderne, ca în marile orașe. Este una din  noutățile acestei ierni, care vor fi urmate, desigur,  și de altele.

Angajații sectorului zone verzi din cadrul SC ADP SA (fosta RADP) mai așteaptă cu pregătirea grupurilor de flori, dar la curățirea aleilor deja s-a lucrat, cum au fost adunate și frunzele uscate rămase încă din toamnă. Ce am  mai observat prin periplul nostru în parcul gherlean: după foarte mulți ani s-a demolat fosta popicărie (cândva a găzduit chiar și întâlniri în primul eșalon competițional al țării, Gherla având o foarte bună echipă feminină de popice!), aflată în paragină. Prin această măsură se asigură condiții mai bune desfășurării unor activități sportive pe cele două miniterenuri sintetice aflate chiar în imediata vecinătate a fostei arene de popice, nefolosită de peste 20 de ani și care prin imaginea ei strica tot aspectul din jur.

Supranumit și „Micul Schönbrunn”, parcul orașului Gherla, conceput în stil englezesc, a fost inaugurat în anul 1864 și se întinde pe o suprafață de cca. 40 de hectare. Aleile principale sunt orientate în direcțiile punctelor cardinale și intercardinale ca o adevărată „roză a vânturilor”. Parcul cuprinde variate specii de arbori autohtoni, dar și exotici, printre care se află și un arbore Ginkgo biloba. De asemenea, pe marginea aleii principale se află arbori de nucă de cocos, o raritate în zona noastră.

Puține localități din țară mai dispun de un parc așa de frumos cum este cel din Gherla, cu care edilii și locuitorii urbei se mândresc.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut