Parada modei şi expoziţie cu vânzare în plin centrul municipiului Gherla

Joi, la orele 11,00, pe pietonala din faţa Liceului Tehnologic din centrul municipiului Gherla, dintr-o dată a răsunat vocea regretatului solist de muzică uşoară Dan Spătaru, semnal ce a marcat debutul la tradiţionalul Târg meşteşugăresc, organizat de liceul respectiv în cadrul săptămânii „Şcoala Altfel”. După cuvântul de salut a directoarei, prof. Doina Mureşan a început parada modei, susţinută de zece fete şi un băiat, rochiile şi costumele fiind realizate de elevii claselor cu profil textile. A fost un moment mult apreciat de gherlenii care au asistat la această adevărată demonstraţie a talentului şi priceperii elevilor care studiază în clasele cu profil textile. Nu s-au lăsat mai prejos nici elevii claselor de alimentaţie publică, care au pregătit cu această ocazie peste 30 feluri de produse de patiserie-cofetărie, „marfa” prezentată pur şi simplu dispărând de pe mese, atât de mult au fost apreciate de cumpărători. Asta înseamnă că în laboratorul de cofetărie a unităţii de învăţământ din centrul oraşului Gherla se produc dulciuri de calitate bună. În câteva minute s-au vândut toate prăjiturile. Tot în cadrul expoziţiei cu realizările elevilor de la Liceul Tehnologic Gherla au mai fost expuse diferite lucrări de tâmplărie şi artizanat făcute de viitorii meşteri în atelierele şcolii. Având în vedere că se apropie cu paşi repezi iarna, au fost puse în vânzare şi colivii pentru păsări, dar şi alte obiecte decorative.
Neapărat trebuie să amintim şi căteva nume de cadre didactice, care au contribuit la reuşita acestui tradiţional târg de toamnă: Rodica Fodor, Angela Coroian, Viorica Pop, Liliana Trifan, Adriana Silaghi şi alţii. Cu toţii sunt îndrumătorii acestor elevi harnici şi pricepuţi, care şi joi la amiază au dat dovadă de o bună pregătire practică. Asta înseamnă că viitorul acestor meserii se află în mâini bune.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.